Jurnalul.ro Ştiri Externe Belgradul nu cedează în privința recunoașterii Kosovo. UE: Serbia nu face concesii 

Belgradul nu cedează în privința recunoașterii Kosovo. UE: Serbia nu face concesii 

Serbia nu va recunoaște Kosovo de dragul aderării la Uniunea Europeană, a declarat, miercuri, la Buenos Aires, ministrul sârb de Externe, Ivica Dacic, informează agenția de presă MIA. Aflat în capitala argentiniană pentru a participa la inaugurarea unei piețe cu numele Republica Serbia, Dacic a mai spus că aderarea la UE este o prioritate a politicii externe a Belgradului.

„Vrem să ajungem la un acord, dorim o soluție corectă și durabilă, dar a fi nevoiți să recunoaștem acte unilaterale — asta nu vom face niciodată, chiar cu prețul unui eșec al aderării la Uniunea Europeană”, a spus Ivica Dacic, într-un discurs rostit la o conferință organizată de Consiliul argentinian pentru relații internaționale. Șeful diplomației de la Belgrad a mai subliniat că țara sa dorește să-și consolideze relațiile cu toate statele latino-americane. Independența provinciei sârbe Kosovo, proclamată de parlamentul de la Priștina în februarie 2008, a fost recunoscută de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Singurele țări din blocul comunitar care nu au făcut acest lucru sunt Spania, România, Slovacia, Grecia și Cipru.

Ministrul sârb de Externe, Ivica Dacic, a spus că țara sa nu va recunoaște Kosovo, nici măcar de dragul aderării la UE.

Subiecte în articol: belgrad
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri