Jurnalul.ro Ştiri Observator Bere, marijuana și tutun - plăceri agravante în pandemie

Bere, marijuana și tutun - plăceri agravante în pandemie

de Mihaela Bîrzilă    |   

Vlad Voiculescu nu este singurul ministru al Sănătății care pleacă din funcție în plină criză pandemică. Și Austria a rămas fără șef la Sănătate, tot săptămâna aceasta, după ce ministrul Rudolf Anschober (60 de ani) și-a dat demisia, motivând că este epuizat și nu vrea să-și pună propria sănătate în pericol. 

 „Eu... nu vreau să mă distrug. Mi-am dat seama că trebuie să apăs frâna de urgență în ceea ce mă privește”, a scris ministrul austriac într-un scurt comunicat, în care precizează că a avut probleme cu tensiunea arterială și că țara are nevoie de un ministru perfect sănătos în această fază. Rudolf Anschober a condus timp de 14 luni Ministerul Sănătății, tot într-o coaliție de guvernare. Era reprezentant al Partidului Verzilor în coaliția condusă de conservatori și chiar a avut conflicte cu cancelarul Sebastian Kurz, din cauza problemelor de comunicare. Deși vara trecută a fost desemnat de presă cel mai popular ministru, a fost acuzat apoi pentru problemele din campania de vaccinare și pentru erorile tehnice din reglementările emise de ministerul său. Austria este singura țară care își obligă toți cetățenii să poarte măști de protecție FFP2, din luna ianuarie. Vaccinarea merge greu. Pușcăriașii au prioritate la vaccinare, înaintea profesorilor, pensionarii fiind primii pe listă. 

 

CEHIA: CEL MAI MARE NUMĂR DE MORȚI. OBEZITATEA  - UNA DINTRE CAUZE

Cehia se confruntă cu o mortalitate record din cauza COVID-19, fiind cea mai afectată țară din Europa și pe locul doi în lume, cu 2.632 de decese la milionul de locuitori, mai mult decât dublu față de cât  înregistrează țara noastră. Spre comparație, în același clasament, România se află pe locul 29. Pe primul loc, găsim Gibraltarul, care a raportat 94 de morți la o populație de aproximativ 34.000 de locuitori.  Cehia a înregistrat peste 28.200 de morți, la o populație de 10.724.000 de locuitori, conform worldometers.info. Medicii par să fi identificat și una dintre principalele cauze: numărul mare de obezi din Cehia ar fi în strânsă legătură cu rata ridicată a mortalității. 8 din 10 infectați care ajung la spital sunt supraponderali. Cum s-a ajuns aici? Experții spun că de vină este stilul de viață nesănătos: cehii sunt fruntași la consum de alcool, marijuana și tutun. Potrivit statisticilor, cehii sunt cei mai mari consumatori de bere din lume (cu 200 de litri de persoană pe an), lideri europeni la consum de marijuana în rândul tinerilor și cei mai înrăiți fumători din Europa. Potrivit unui studiu citat de dw.com, locuitorii din Cehia sunt fruntași în Europa și la capitolul obezitate: 57% dintre femei și 71% dintre bărbați sunt supraponderali. Cercetători citați de World Obesity Federation (WOF) au stabilit o legătură clară între obezitate și decesele de COVID-19, încă din primele luni de pandemie. Și directorul OMS a declarat că este clară legătura dintre obezitate și mortalitatea de COVID-19. 

Experții atrag atenția că, în contextul restricțiilor, suntem victimele unui cerc vicios: deși știm că obezitatea este un factor de risc, ajungem să ne îngrășăm din cauza stresului și a restricțiilor: facem mai puțin sport și consumăm mai mult alcool, având mai puține variante de distracție și libertatea de mișcare restrânsă. 

Criticat pentru lentoarea cu care se derulează vaccinarea populației, guvernul de la Praga îl trimite pe ministrul de interne la Moscova, să tatoneze terenul pentru o posibilă aprovizionare cu vaccinul rusesc Sputnik V. Mai mult, Cehia vrea să cumpere dozele de vaccin deținute de Danemarca, după ce această țară a anunțat miercuri că stopează orice vaccinare cu serul britanic. 

 

DANEMARCA, PRIMA ȚARĂ DIN UE CARE REFUZĂ VACCINAREA CU ASTRAZENECA

Danemarca este prima țară din Uniunea Europeană care renunță la vaccinul AstraZeneca, din cauza efectelor secundare „rare, dar grave”, după ce a fost și prima țară care a suspendat vaccinarea cu serul britanic, pe 11 martie, ca măsură de precauție.

Două cazuri de tromboza severă, inclusiv un deces, s-au înregistrat în Danemarca la persoanele vaccinate cu AstraZeneca, fără să fi avut alte probleme de sănătate. 

 „În ciuda opiniilor autorității europene de reglementare și ale OMS în favoarea utilizării acestui ser, campania de vaccinare din Danemarca va continua fără vaccinul AstraZeneca”, a anunțat directorul Agenției Naționale de Sănătate, Soren Brostrom. Aproximativ 150.000 de persoane care au primit prima doză de ser vor primi un alt vaccin la rapel, au decis autoritățile daneze.

 Mai multe țări au limitat folosirea vaccinului britanic pentru anumite grupe de vârstă, pe fondul îngrijorării provocate de apariția cheagurilor de sânge. Statele Unite și Elveția nu au autorizat încă utilizarea vaccinului AstraZeneca. În România, s-au vaccinat cu serul AstraZeneca peste 430.000 de persoane și au fost raportate peste 5.600 de reacții adverse. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri