Jurnalul.ro Ştiri Observator Berea blondă și brună, cele mai iubite de către români

Berea blondă și brună, cele mai iubite de către români

de Redacția Jurnalul    |   

Cel mai comandat sortiment de bere este berea blondă, urmată de berea brună. De altfel, a fost înregistrată o creștere de peste 40% a comenzilor de bere comparativ cu anii anteriori, potrivit unei analize Glovo. Cel mai des se bea bere vinerea și sâmbăta.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Berii, Glovo a realizat o analiză a comenzilor pentru băutura atât de comandată de români. Astfel, cel mai comandat sortiment de bere este berea blondă, urmată de berea brună. De altfel, a fost înregistrată o creștere de peste 40% în platformă a comenzilor de bere comparativ cu anii anteriori.

Zilele din săptămână în care românii comandă cea mai multă bere sunt vinerea și sâmbăta, dovadă că aceștia optează să consume cel mai des această băutură în weekend. În plus, cele mai multe comenzi sunt plasate, în general, în intervalul 17:00 – 19:00 (29%).

De asemenea, anul acesta, cea mai mare cantitate de bere a fost comandată pe Glovo pe 22 iunie, în timpul Campionatului European de Fotbal, când s-a desfășurat partida România – Belgia.

Când vine vorba de cei mai mari consumatori de bere, bucureștenii, clujenii și brașovenii se situează în fruntea clasamentului. În același timp, topul orașelor în care sunt efectuate cele mai multe comenzi de către utilizatori este completat de Constanța și Timișoara.

Mai mult, comenzile de bere au înregistrat o creștere de peste 50% în Timișoara în ultimii ani. Totodată, și în Cluj comenzile de bere au crescut cu peste 30% comparativ cu anii anteriori.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bere blonda bruna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri