Ostalgie sau nostalgia Estului. Aşa se numeşte fenomenul din ce în ce mai prezent în fostele ţări comuniste prin care oamenii vor să se împace cu trecutul prin reînvierea unor branduri emblematice. Totul a început în Germania de Est, odată cu revenirea la modă a emisiunilor vechi, văzute pe casete video, şi a maşinilor din comunism, cum ar fi popularul Trabant. Cu alte cuvinte, cei care şi-au trăit copilăria şi tinereţea în ţările dincolo de Cortina de Fier aleg din nou, după 20-30 de ani de capitalism, să poarte şi să consume mărci comuniste. La noi, unul dintre ele este „Pegas” - celebrele biciclete pe care generaţii la rând de copii şi-au julit genunchii şi au simţit că zboară.
Andrei Botescu este un tânăr din Bucureşti, pentru care cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt legate de bicicleta Pegas. ”Mi-am dorit foarte mult să am un Pegas. Cam în al treilea an de când le-am zis părinţilor, am primit; tot aşteptam premiul I. Apoi îmi amintesc că mergeam cu alţi copii din cartier în Parcul Circului şi ne plimbam toată ziua”.
Pentru el şi pentru zeci de generaţii de copii, născuţi şi crescuţi în comunism, bicicleta nu era o bicicletă pur şi simplu, ci „un Pegas” - brandul naţional devenit substantiv comun. Era singura ofertă de pe piaţă, pe care nu şi-o permitea însă oricine. Dar era cool şi era românesc. Peste ani, om mare fiind, Andrei a vrut să mai guste puţin din toate acele fericiri mici de pe vremea când umbla cu cheia de gât.
O idee adusă din Suedia
Astăzi, după mai bine de 25 de ani, Andrei se plimbă în acelaşi parc, pe aceeaşi bicicletă. Bine, poate nu chiar aceeaşi, e ceva mai mare, adaptată unui adult, calul înaripat de pe cadrul bicicletei e ceva mai bine hrănit decât cel din comunism şi designul este modern. Din dragoste faţă de un brand românesc şi din nostalgia copilăriei, Andrei a fondat Atelierele Pegas.
Cum a început totul? ”Am fost în Suedia, am făcut studiile acolo, şi la ei e o infrastructură de biciclete foarte dezvoltată. Mă învăţasem să merg prin oraş cu bicicleta. Când am venit în ţară, eu şi prietena mea ne-am cumpărat nişte biciclete de oraş. Noi stăteam la parter, am făcut o petrecere şi bicicletele ne-au fost furate. A fost aşa o traumă. Apoi m-am gândit, hai să iau o bicicletă care nu atrage atenţia hoţilor, iau un Pegas”.
Era anul 2012 şi Pegasul nu reuşise să ţină pasul cu febra capitalistă. Fabrica de la Zărneşti, judeţul Braşov, pe porţile căreia ieşeau anual peste 300.000 de biciclete în comunism, era acum o ruină. Mai mult, marca Pegas fusese lăsată de izbelişte. ”Am sunat la fabrică, am văzut că nu mai există linia de producţie, că nu mai au intenţie. Apoi am văzut că brevetul era expirat şi l-am înscris eu”. La fel ca în basme, a dat calului năzdrăvan ceva jăratic, l-a dat de trei ori peste cap şi, din mârţoaga comunistă pe care n-o mai voia nimeni, a transformat-o într-un brand modern, focos, tunat: Atelierele Pegas.
Ţinta „Made in Romania”
”Am făcut primul prototip, mi-am făcut o echipă - un inginer, un designer de produs şi un om de marketing. Prototipul ne-am dorit să fie cel mai popular model Pegas, cel cu şa lungă, reinterpretat, adică adus la o înălţime de adult, pentru că ne-am gândit noi că targetul nostru sunt adulţii care au copilărit cu Pegas, şi nu copiii din ziua de azi, şi ca ei să aibă o experienţă ca şi cum i-am duce înapoi în copilărie. Şi aşa e, ne-a reuşit cu asta, pentru că foarte multă lume crede că ei au avut acea bicicletă în copilărie, şi nu una mică. Când le-o arătăm, zic nu se poate, nu-şi dau seama că au crescut pur şi simplu”, spune zâmbind.
În afară de dimensiune, au fost păstrate modelele clasice: şaua lungă, coarnele impresionante, culorile. E drept, designerii au mai îngrăşat puţin şi calul din siglă, în rest Pegasul e acelaşi din amintirile sepia din comunism. În primul an, Atelierele Pegas au produs 540 de biciclete, anul acesta – aproape 20.000. Iar visul lui Andrei e să ajungă la 300.000 de biciclete anual, pe care să scrie Made in Romania. Momentan, bicicletele sunt făcute din piese produse în Taiwan, Cehia, Ungaria, Bulgaria sau Japonia. Asta nu le face mai puţin râvnite de toate generaţiile, copiii de ieri şi tinerii de azi. Iar brandul Pegas e un succes. ”Eu i-aş spune altfel, i-aş spune nevoia de identitate. La început am fost curioşi să consumăm toate brandurile internaţionale. Ok, îmi iau adidaşi de firmă, îmi iau blugi. Dar la un moment dat, simţi că vrei şi ceva al tău, din ţara ta. Şi de-aceea noi avem şi clienţi tineri, care chiar dacă n-au avut o experienţă cu Pegas în copilărie, ştiu că Pegas e românesc”.
Începuturile Pegas-sharing
Prin urmare, Andrei a salvat un brand pe care noi toţi l-am aruncat la coşul de gunoi al istoriei doar pentru că venea din comunism. Şi astăzi, Pegas înseamnă mult mai mult, atât pentru el, cât şi pentru noi. ”Înseamnă nostalgie, identitate şi mai nou - capacitate de regenerare, de reinventare”.
Până să împlinească planul măreţ de a face o nouă fabrică Pegas, la Zărneşti, în oraşul vechii fabrici, Andrei munceşte serios la celălalt vis al lui: acela de a face din România o ţară prietenoasă cu bicicletele şi cu un stil de viaţă sănătos. Şi a început cu Bucureştiul. De la începutul lunii mai, Capitala a fost împânzită de aproape 1.000 de biciclete. Le găseşti peste tot, pe străduţe, la guri de metrou, în parcuri - singure şi nesupravegheate. Pegas a lansat primul serviciu de bike-sharing din România. ”Am început sistemul ăsta de bike-sharing printr-o aplicaţie mobilă care se foloseşte de GPS, de semnal de GPRS de telefonie mobilă. Practic, circulă datele şi acest lucru ne permite să închiriem o bicicletă pur şi simplu cu telefonul, să o localizăm oriunde ar fi ea şi, în acelaşi timp, să găsim nişte zone de parcare virtuale”. Deja e alt nivel. Bicicletele roşii şi cu cadrul inconfundabil au un panou solar şi o roată cu dinam care produce curent şi astfel e menţinut sistemul de coordonare a bicicletelor. Dacă Andrei şi ideile lui privesc către viitor, e oare pregătită România pentru asta? În prima săptămână în care aplicaţia a fost lansată şi bicicletele au apărut pe străzi, Andrei a stat mai mult pe la Poliţie sau la telefon cu poliţiştii, dând declaraţii şi recuperând bicicletele pe care unii bucureşteni au crezut că li se cuvin, doar pentru că le-au găsit pe stradă.
De ce-şi bate capul cu civilizarea unui oraş sufocat de traffic, de altfel? Deoarece, pentru Andrei, Pegas a devenit mai mult decât o afacere. ”E clar un proiect care mi-a schimbat viaţa, mi-a dat mii de oportunităţi să fac lucruri frumoase, mi-a deschis milioane de uşi”.
Şi mai este ceva. Prin Pegas, mulţi dintre noi ne întoarcem în copilărie şi ne vindecăm de trecut. Trecutul n-a fost doar rău sau doar bun. A fost. Şi atunci viaţa mergea înainte, exista şi copilărie, şi bucurie, şi talent, şi lucruri de care putem şi trebuie să fim mândri astăzi.
Mitraliera cu pedale
La umbra inocentelor biciclete, în fabrica de la Zărneşti se făcea de fapt armament. Unul dintre cele mai populare bancuri în epocă era că, oricât ai încerca să repari un Pegas, el tot trage ca mitraliera. Odată cu zorii capitalismului, Fabrica de Armament n-a mai avut nevoie de un paravan, aşa că bicicletele au mai rezistat în virtutea inerţiei câţiva ani. Concurenţa străină şi lipsa de interes faţă de un brand naţional au făcut ca la începutul anilor 2000 să fie asamblată ultima bicicletă în fabrica de la Zărneşti.
Dacă în general lumea e încordată în România şi fiecare îl învinuieşte pe celălat de răul care se întâmplă, cu Pegas lumea începe să zâmbească. Nu mai vezi rezistenţă, vorbim de orice om - de la cel mai sărac, la cel mai bogat. N-am întâlnit oameni care să-mi spună: ieşi afară cu Pegasul tău!
Andrei Botescu, Atelierele Pegas