Cu preaplinul său de cultură, cu maniere rafinate, dar fără ostentaţie, Adrian Năstase a devenit simpatic unor oameni suspuşi din lumea largă, s-a purtat amical cu el şi secretarul de stat al Americii, James Baker. Se întâmpla la o sesiune ONU în vara anului frământat 1990, din partea României participa Adrian Năstase, ministru de Externe în Guvernul condus de Petre Roman. Mi-a istorisit chiar Adrian Năstase: “Era o şedinţă festivă la New York, când primesc un telefon în care eram anunţat că sunt mişcări de stradă în Bucureşti, s-au incendiat clădiri ale ministerelor, Guvernul a demisionat. Culmea, mă informase nevasta mea. Nu ştiam cum să procedez, eram reprezentantul unui Guvern care nu mai exista. Îi trimit un bileţel domnului Baker, îi solicit omului numărul 2 al Statelor Unite o discuţie de două minute. Amabil, secretarul de stat american îmi dă întâlnire pe culoarul ONU şi îi cer sfatul, dacă să plec sau nu. Îmi spune ferm că trebuie să rămân, chiar dacă Guvernul a demisionat, ca să explic ce se petrece cu adevărat în România. Aşa am făcut şi s-a dovedit benefic să prezint varianta reală a evenimentelor din România”. Adrian Năstase, ca prim-ministru, a ţinut o cuvântare în 2001 la sărbătorirea a 500 de ani de la Prima Unire făptuită de Mihai Viteazul. Veniseră mii de români la Mânăstirea Dealul, din vecinătatea Târgoviştei, români din toată ţara, era un superb moment de solidaritate naţională, au cuvântat preşedinţii României Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi regele Mihai. Premierul Năstase a lansat o frază memorabilă: “Lângă capul lui Mihai Viteazul nu poţi rătăci drumul!”. Tatăl lui Adrian Năstase urmase cursurile renumitului liceu Mânăstirea Dealul, fusese ales chiar preşedintele Asociaţiei Şefilor de Promoţie de la Mânăstirea Dealul. Fostul premier Năstase era mândru de tatăl lui, profesor la Colegiul Militar de artilerie de la Braşov: “Tatăl meu avea 18 elevi, viitori ofiţeri de artilerie, şi două tunuri vechi ca material didactic. Inima lui bătea intens pentru Ţară, în ziua de 23 august 1944, când o coloană de soldaţi nemţi cu tancuri se retrăgea, tatăl meu a deschis focul, cu elevii lui, împotriva lor, a povestit asta în cartea despre viaţa lui”. Îl întreb ce atenţii îşi fac conducătorii de stat la convorbirile inter-ţări. Îmi arată un ceas de mână primit cadou de la premierul Austriei. În dreptul orei 6, pe cadran era lipit un petic minuscul de hârtie roşie. “Este o bucăţică din afişul original cu care românul din Comăneşti, Tristan Tzara, a lansat la Viena curentul poetic Dadaismul, care a făcut vogă în lume.