Reprezentanții Blue Air confirmă, într-un comunicat transmis joi, că a primit sprijin din partea majorității aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum și a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua serviciile, sub condiția plății în avans a serviciilor oferite.
Compania mizează pe același sprijin și din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, București- Otopeni și Iași.
Având în vedere suspendarea activității de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.
Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde esențial de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air, arată compania în comunicat.
Un alt factor esențial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care se aflăm în discuții compania.
Toți pasagerii au fost notificați de anularea zborurilor și au primit 3 opțiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor) sau rambursarea biletelor achiziționate.
În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 EUR, iar pasagerii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele în vederea achiziționării de bilete imediat ce compania va activa procesul de vânzare.