Jurnalul.ro Ştiri Observator Bode, despre dispozitivele pentru verificarea certificatelor verzi: Avem 3.000, necesarul e de 8.000

Bode, despre dispozitivele pentru verificarea certificatelor verzi: Avem 3.000, necesarul e de 8.000

Ministrul de Interne, Lucian Bode, susține că Ministerul Afacerilor Interne (MAI) are disponibile în prezent 3.000 de dispozitive pentru verificarea certificatelor verzi, deși necesarul este de 8.000. „Suntem în procedură de achiziție”, a anunțat ministrul.

„Noi avem peste 3.000 de astfel de dispozitive, am făcut un inventar de necesar la nivel național, sigur că necesarul este undeva la 8.000 de bucăți de astfel de dispozitive. Trebuie să analizăm cu maximă atenție, nu se poate ca un județ să solicite 30-40 de astfel de dispozitive și alt județ să solicite 800, dimensiunea fiind sensibil egală a celor două județe. Facem o analiză și cu siguramță pe lângă cele peste 3.000 pe care le avem, vom achiziționa și le vom distribui căre structurile noaste”, a declarat luni Lucian Bode.

Acesta spune că autoritățile se descurcă în acest moment cu cele 3.000 de dispozitive.

„Ținând cont de incidență, nu sunt multe localități unde incidența este peste 6 la mie și unde este nevoie de certificat, în consecință nu peste tot este nevoie de aceste dispozitive”, a precizat ministrul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Lucian Bode
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri