Jurnalul.ro Ştiri Social Bodog:Vaccinului pneumococic pentru copii reprezintă un pas absolut necesar pentru a-i proteja împotriva unor boli grave

Bodog:Vaccinului pneumococic pentru copii reprezintă un pas absolut necesar pentru a-i proteja împotriva unor boli grave

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat joi că introducerea efectivă, din acest an, a vaccinului pneumococic pentru copii reprezintă un pas absolut necesar pentru a-i proteja împotriva unor boli precum pneumonii, otite, septicemii şi meningite.

Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele, campania de imunizare fiind programată să înceapă în luna septembrie.

"Misiunea centrală a Ministerului Sănătăţii este să asigure programe eficiente de prevenţie a bolilor, astfel încât România să devină o ţară unde sănătatea nu mai este un bun de lux pentru mulţi dintre cetăţenii ei. Introducerea efectivă, din acest an, a vaccinului pneumococic pentru copii reprezintă un pas absolut necesar pentru a-i proteja împotriva bolilor pneumococice periculoase, cum sunt pneumoniile, otitele, septicemiile şi meningitele. Grija pentru copiii înseamnă folosirea metodelor profilactice pentru a le asigura un start sănătos în viaţă", a scris Florian Bodog pe Facebook.

Totodată, ministrul a subliniat că, la nivel mondial, pneumonia este cauza principală a deceselor la copii, deşi boala poate fi prevenită prin vaccinare.

"În România, în funcţie de perioada de timp la care ne raportăm, datele ne arată că infecţiile respiratorii reprezintă fie prima, fie a doua cauză a deceselor la copii mai mici de un an. Pentru a remedia această situaţie îngrijorătoare, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic, cantitate care acoperă necesarul pentru acest an şi pentru primele luni ale anului 2018. De asemenea, în urma acordului cadru pe patru ani, încheiat cu producătorul, România va avea asigurat, în fiecare an, stocul de vaccin necesar pentru campania de imunizare antipneumococică. Vaccinul pneumococic conjugat este sigur, eficient, de calitate fiind, de altfel, şi cel mai folosit vaccin pneumococic din lume", a informat ministrul Sănătăţii.

Subiecte în articol: bodog vaccinare copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri