Jurnalul.ro Ştiri Observator Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu reprezentanții principalelor organizații internaționale evreiești

Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu reprezentanții principalelor organizații internaționale evreiești

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni o întrevedere cu reprezentanții conducerii principalelor organizații internaționale evreiești, în timpul lucrărilor la nivel înalt a Adunării Generale a ONU.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni, 19 septembrie 2022, o întrevedere cu reprezentanții conducerii principalelor organizații internaționale evreiești - B’nai B’rith International, World Jewish Congress, Conference of the Presidents of Major American Jewish Organizations, National Coalition Supporting Erasian Jews, World Jewish Restitution Organization și Anti-Defamation League. Întrevederea s-a desfășurat în marja participării șefului diplomației române la lucrările celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, menționează un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor, au fost abordate principalele teme aflate pe agenda cooperării României cu aceste organizații, prioritățile în cadrul Parteneriatului Strategic româno-american, inclusiv în contextul marcării, în 2022, a 25 de ani de la lansarea acestuia, precum și în cadrul relației bilaterale cu valențe strategice dintre România şi Israel, evaluări pe dosare regionale, în special în regiunea Mării Negre și Orientul Mijlociu, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, precum și acțiunile României pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, educația privind Holocaustul și promovarea drepturilor pentru supraviețuitorii Holocaustului și urmașii acestora.

„Ministrul afacerilor externe a prezentat, în mod extins, evaluarea României asupra situației de securitate din regiunea Mării Negre generate de războiul neprovocat, nejustificat și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și impactul acestuia asupra securității la nivel european și euroatlantic. Demnitarul român a arătat că aceste evoluții au confirmat, din păcate, evaluările părții române cu privire la dinamica de securitate de la Marea Neagră, așa cum au fost prezentate la reuniunea precedentă din marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU din 2021, și a reiterat, și în acest context, cu atât mai mult, necesitatea de consolidare a Flancului Estic în implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid. În cadrul discuțiilor, șeful diplomației române a evidențiat ajutorul multidimensional oferit de România Ucrainei, inclusiv prin primirea și găzduirea refugiaților ucraineni, evacuarea cetățenilor unor state terțe, printre care și ai Statului Israel (peste 5.000) și facilitarea tranzitului cerealelor din Ucraina prin România, inclusiv prin Portul Constanța și porturile de la Dunăre. Ministrul Aurescu a menționat, de asemenea, o serie de priorități în relația cu Statele Unite, cum este creșterea securității energetice, inclusiv prin proiecte privind energia nucleară civilă”, anunță MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a amintit și de aderarea României la Visa Waiver, precum și de relațiile dintre România și Israel, reiterând susținerea României pentru o soluție durabilă fundamentată pe soluția celor două state, Israel și Palestina. De asemenea, a menționat eforturile Guvernului României în ceea ce privește acordarea pensiilor pentru supraviețuitorii Holocaustului și procesul de restituire a proprietăților evreiești.

„La rândul lor, reprezentanții organizațiilor prezente la reuniune au exprimat apreciere pentru rolul regional al României și eforturile umanitare și de altă natură făcute de România, cum ar fi facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene, ca urmare a războiului Rusiei contra Ucrainei. Totodată, au mulțumit autorităților române pentru sprijinul oferit pentru evacuarea, în siguranță și cu celeritate, a cetățenilor israelieni din Ucraina. Au exprimat mulțumire, de asemenea, pentru eforturile constante ale României în domeniul combaterii antisemitismului”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Bogdan Aurescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri