x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare METEO imediată de ploi torențiale și vijelii. Iată lista localităților afectate

Avertizare METEO imediată de ploi torențiale și vijelii. Iată lista localităților afectate

de Vali Deaconescu    |    28 Iun 2026   •   14:53
Avertizare METEO imediată de ploi torențiale și vijelii. Iată lista localităților afectate
Hepta/averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (50...60 km/h), grindină de mici dimensiuni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe atenţionări nowcasting de vreme severă imediată pentru mai multe localităţi.

COD : GALBEN

Valabil de la : 28-06-2026 ora 16:00 până la : 28-06-2026 ora 17:30

In zona : Județul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Broșteni, Stulpicani, Vama, Moldovița, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Ostra, Brodina, Frumosu, Pojorâta, Dorna-Arini, Crucea, Iacobeni, Sadova, Izvoarele Sucevei, Ulma, Moldova-Sulița, Breaza, Ciocănești;
Județul Neamţ: Borca, Poiana Teiului, Farcașa;

Se vor semnala : Local averse care vor acumula 15...25 l/mp, grindină cu diametrul de 1...2 cm, intensificări ale vântului cu viteze de 40...50 km/h, descărcări electrice.

COD : GALBEN

Valabil de la : 28-06-2026 ora 14:55 până la : 28-06-2026 ora 16:00

In zona : Zona de munte a județului Gorj , respectiv zona de munte a localităților: Padeș;
Zona de munte a județului Vâlcea , respectiv zona de munte a localităților: Călimănești, Brezoi, Perișani, Câineni, Băile Olănești, Boișoara, Voineasa, Malaia, Racovița, Titești;

Se vor semnala : Local averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (50...60 km/h), grindină de mici dimensiuni (1...2 cm).

COD : GALBEN

Valabil de la : 28-06-2026 ora 14:50 până la : 28-06-2026 ora 16:00

In zona : Județul Suceava: Fundu Moldovei, Iacobeni, Izvoarele Sucevei, Cârlibaba, Coșna, Ciocănești;

Se vor semnala : Averse torențiale care vor acumula 15...30 l/mp, grindină cu diametrul între 1 și 3 cm, intensificări ale vântului cu viteze de 40...50 km/h, descărcări electrice.

COD : GALBEN

Valabil de la : 28-06-2026 ora 14:45 până la : 28-06-2026 ora 15:45

In zona : Județul Alba: Câmpeni, Bistra, Roșia Montană, Vidra, Albac, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărișoara, Gârda de Sus, Arieșeni, Vadu Moților, Ciuruleasa, Poiana Vadului;

Se vor semnala : Local averse care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (cu viteze de 55-60 km/h), grindină de mici dimensiuni(1...2 cm).

COD : GALBEN

Valabil de la : 28-06-2026 ora 14:40 până la : 28-06-2026 ora 15:30

In zona : Județul Cluj: Beliș;

Se vor semnala : Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1...2 cm).

×