Jurnalul.ro Ştiri Observator Brașov: Amendă de 10.000 de lei, după ce mai multe persoane au fost filmate petrecând la o cabană

Brașov: Amendă de 10.000 de lei, după ce mai multe persoane au fost filmate petrecând la o cabană

Polițiștii din Brașov au aplicat o amendă de 10.000 de lei, după ce mai multe persoane, care nu respectau regulile de distanțare și de protecție, au fost filmate la o cabană din masivul Postăvarul.

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii s-au sesizat după ce imaginile cu mai mulți turiști aflați pe terasa cabanei au apărut pe o rețea de socializare.

„Este vorba de mai mulți turiști, peste capacitatea admisă a terasei, care nu purtau mască și nu respectau regulile de distanțare”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții IPJ Brașov.

În urmă verificărilor făcute de polițiști, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

De asemenea, IPJ Brașov a informat și ITM în vederea luării măsurilor legale.

„De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, precum și Poliția Locală Brașov, efectuează verificări conform competențelor, reprezentanții societății în cauză fiind invitați la sediul acestor instituții în vederea verificării documentelor societății”, a mai transmis IPJ Brașov.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: amenda petrecere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri