Compania Tarom şi-ar putea stabili propriul buget de venituri şi cheltuieli, care, pe durata cât statul este acţionar majoritar, va fi aprobat prin ordin comun al ministrului Transporturilor şi al ministrului Finanţelor Publice, conform unui proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale Compania Naţională de transporturi aeriene române - TAROM - SA, publicat pe siteul ministerului de resort.
"Societatea Comercială ŤCompania naţională de transporturi aeriene române - TAROMť - S.A. are drept obiectiv desfăşurarea activităţilor de transport în condiţii de siguranţă, securitate şi eficienţă şi îşi stabileşte bugetul propriu de venituri şi cheltuieli care, pe perioada cât statul este acţionar majoritar, se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor şi al ministrului finanţelor publice, la propunerea adunării generale a acţionarilor, fiind exceptat de la prevederile legale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aplicabile operatorilor economici la care statul este acţionar unic sau majoritar", se menţionează în proiectul preluat de agerpres.
De asemenea, documentul prevede că TAROM are ca obiect principal de activitate executarea de transporturi aeriene interne şi internaţionale, de călători, de bagaje, de mărfuri şi poştă, prin curse regulate şi charter, precum şi prestaţii legate de transportul aerian, respectiv comercializarea în regim duty-free, handling, catering, transport terestru în continuarea transportului aerian şi alte activităţi stabilite prin statutul societăţii.
Conform Notei de fundamentare a proiectului, aplicarea prevederilor legale actuale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici la care statul este acţionar unic sau majoritar, impune o serie de condiţii restrictive în ceea ce priveşte indicatorii forţei de muncă, respectiv "creşterea câştigului mediu brut lunar pe salariat se stabileşte anual, prin legea bugetului de stat, în funcţie de indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau fizice", indicatorii veniturilor, respectiv "în situaţia în care gradul de realizare a veniturilor totale aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli, în fiecare dintre ultimii 2 ani, a fost mai mic de 90%, fundamentarea veniturilor totale pentru anul curent este cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent" şi indicatorii cheltuielilor, respectiv "până la aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru anul curent, operatorii economici pot efectua cheltuieli lunar, în limita a 1/12 din cheltuielile aprobate prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale anului precedent sau 1/12 din cheltuielile propuse în proiectul de buget aprobat de Adunarea generală a acţionarilor, respectiv Consiliul de administraţie al operatorului economic, după caz, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent".
"Aceste condiţii restrictive aplicate Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM SA pun compania în inferioritate concurenţială creând un cadru de funcţionare necompetitiv în raport cu operatorii privaţi din domeniu într-un mediu concurenţial acerb şi complet liberalizat în ceea ce priveşte accesul pe piaţa serviciilor de transport aerian şi politicile tarifare, limitează dezvoltarea, creează deficit de personal specializat în cadrul companiei şi produce sincope în gestionarea eficientă a bugetului de venituri şi cheltuieli deoarece", se menţionează în Nota de fundamentare.
Potrivit documentului, aceste condiţii împiedică angajarea sau menţinerea personalului înalt specializat prin pachete salariale atractive în raport cu oferta din piaţa muncii şi gestionarea flexibilă a bugetului de salarii, în funcţie de necesităţile de operare, dar şi de fluctuaţiile manifestate pe piaţa muncii din domeniul aviaţiei comerciale.
De asemenea, împiedică iniţierea în timp util a investiţiilor programate pe anul în curs ca urmare a faptului că acestea se pot iniţia doar când bugetul de venituri şi cheltuieli este aprobat prin Hotărâre a Guvernului (de regulă se pierd câteva luni din fiecare an), lăsând astfel insuficient timp pentru desfăşurarea procedurilor de achiziţie, ceea ce are impact asupra lucrărilor de amenajare şi echipare a spaţiilor de lucru în conformitate cu cerinţele legale aplicabile organizaţiilor de întreţinere tehnică a aeronavelor şi cu documentaţia tehnică a aeronavelor, asupra altor proiecte privind operarea în siguranţă şi în conformitate cu cerinţele aplicabile, precum şi asupra lucrărilor de remediere a defectelor apărute în timpul operării (componentelor, motoarelor, echipamentelor).
Totodată, condiţiile menţionate împiedică implementarea programelor de întreţinere a aeronavelor în conformitate cu cerinţele producătorilor, îngreunează procesul de achiziţie a pieselor şi/sau componentelor pentru înlocuirea celor defecte care afectează disponibilitatea aeronavelor pentru operarea zilnică şi creează disfuncţionalităţi în implementarea programelor de instruire a personalului navigant, tehnic şi operaţional în conformitate cu cerinţele legale aplicabile fiecărei categorii de personal.
"Deoarece operatorii aerieni privaţi concurenţi, români sau străini, nu trebuie să facă faţă unor condiţii restrictive în gestionarea resurselor umane, materiale şi tehnice, se impune ca de urgenţă să se modifice prevederile legale prin care operatorul aerian naţional este pus în dezavantaj concurenţial prin imposibilitatea asigurării unui regim de normalitate a soluţionării operative a cerinţelor pieţei, ceea ce îi afectează performanţele şi are drept rezultat servicii necompetitive şi neatractive", se mai spune în Nota de fundamentare.
Compania TAROM are prevăzute în proiectul de buget rectificat pentru 2017 pierderi de 206,793 milioane lei, de cinci ori mai mari faţă de cele 41,21 milioane lei din bugetul publicat în septembrie în Monitorul Oficial.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).