Jurnalul.ro Ştiri Social Cyberbullying: copiii suferă, adulții nu înțeleg

Cyberbullying: copiii suferă, adulții nu înțeleg

de Diana Scarlat    |   

România încă nu are o strategie de combatere a fenomenului numit „bullying” în școli, iar datele statistice se strâng foarte greu.

 

Unul dintre motive este necunoașterea și neînțelegerea fenomenului de către adulții care ar putea face ceva pentru copiii care devin victime sau chiar pentru agresori, care ar putea fi temperați. Despre cyberbullying se cunosc și mai puține lucruri, iar fenomenul se amplifică de la o zi la alta, făcând foarte multe victime în mediul online, mai ales după anii de pandemie, când copiii au fost obligați să petreacă mai mult timp în mediul online. Cel mai recent sondaj realizat de Organizația Salvați Copiii arată că aproape jumătate dintre copii sunt victime ale cyberbullying-ului, cele mai afectate fiind fetele.

Studiile științifice din ultimii 15 ani, realizate în mai multe țări, cu nivel diferit de dezvoltare economică și pe toate categoriile de elevi, arată că există consecințe nefaste ale bullying-ului pe termen scurt, mediu și lung, acest fenomen afectând în egală măsură victimele și agresorii. Victimele suferă pe termen lung, în special din cauza anxietății sau a depresiei, starea psihică și starea de sănătate a victimei agravându-se ulterior. Un studiu realizat în opt colegii și universități din Midwest, SUA, în perioada 2011-2015, arată cât de strânsă este relația dintre expunerea la bullying și abuzul de alcool în timp, în cazul bărbaților, care devin victime. Autorii definesc bullying-ul drept „factor de risc ce contribuie la niveluri ridicate de consum de alcool în rândul studenților care continuă să fie afectați și după ce devin adulți”. Depresia și problemele de adaptare socială sau în viața de cuplu sunt mai grave la femeile care au fost victime de bullying în copilărie și în adolescență.

 

Agresorii sunt prietenii și persoanele cunoscute pe internet

 

La fel afectează viața viitorilor adulți și cyberbullying-ul. Sondajul realizat de Salvați Copiii arată că 40% dintre elevii chestionați afirmă că au fost jigniți sau deranjați pe internet, în creștere față de anul trecut, fenomenul fiind mai accentuat la adolescenți, în general, și la fete, în special. 77 % dintre minorii chestionați au declarat că petrec cel puțin trei ore pe internet, în fiecare zi, ponderea fiind mai mare în cazul fetelor, care petrec peste șase ore în online, zilnic. 

Sondajul mai arată că ponderea fetelor care devin victime de cyberbullying este cu 12% mai mare decât a băieților; 20% dintre copiii care au fost jigniți pe internet afirmă că acest lucru se întâmplă cel puțin o dată pe săptămână, iar principalii agresori din mediul virtual sunt persoanele cunoscute online, dar și prietenii din viața reală. Pe de altă parte, dintre cei chestionați, 17% au recunoscut că au postat sau au trimis mesaje jignitoare, fiind mai mulți agresori adolescenți și băieți.

Sondajul a fost realizat online printre copiii care au acces la internet, cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani. ONG-ul atrage atenția asupra faptului că hărțuirea online – cyberbullying-ul - are consecințe socio-emoționale pe termen lung și se adaugă cazurilor de violență fizică din școli.

Organizația a cules date și din cazurile monitorizate direct, prin programele pe care le derulează. Un copil din trei, dintre cazurile care au apelat la serviciile de consiliere ale psihologilor organizației în 2020 – 2021, s-a confruntat cu stări de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenților, mergând până la consecințe extrem de grave, și anume tentative de suicid. 

 

Ce poate face un grup de WhatsApp

 

Mulți dintre adulții care ignoră fenomenul, fie părinți, fie profesori, nu pot înțelege prin ce chinuri trec minorii care devin victime ale hărțuirii online. Organizația Salvați Copiii prezintă și un studiu de caz: o fetiță de 13 ani, elevă în clasa a VII-a, care a fost mereu veselă și a avut mulți prieteni, dar de o lună s-a observat o schimbare radicală în comportamentul ei, devenind tristă și necomunicativă, inclusiv în relația cu părinții. Fata nu mai vrea să iasă afară din casă, nici măcar la ziua prietenei ei. Părinții au aflat de ce s-a schimbat comportamentul fetei: „câteva fete  i-au creat un profil pe instagram, unde au postat din fotografiile pe care ea le trimisese pe grupul lor privat de WhatsApp. Erau fotografii de la noi din casă, cu ea în pijama sau într-un tricou vechi. De atunci, colegii au început să râdă de ea la școală. Era umilită. Prietenele ei, în loc să o sprijine, contribuiau și ele la glume și jigniri”, au explicat părinții fetei.

Astfel de cazuri au fost înregistrate foarte des, în ultimii ani, în special după ce s-a făcut școală online, iar elevii au comunicat foarte mult pe grupuri de socializare, pe WhatsApp. 

Salvați Copiii a lansat o linie de raportare pentru cyberbullying (esc_ABUZ), iar anul trecut s-a înregistrat un număr mai mare de sesizări decât în 2021: 8.804 solicitări, dintre care 6.092 cu conținut dăunător ilegal, 5.686 fiind imagini sau materiale înfățișând abuz sexual asupra copiilor. 

Din 2016 până în prezent, mai mult de 27.000 de sesizări au fost făcute prin punctul civil de raportare esc_ABUZ. Materialele identificate au fost trimise de către specialiștii Salvați Copiii către IGPR, unde acestea sunt investigate, urmărind eliminarea conținutului de pe internet, identificarea și asistența oferită victimei, precum și anchetarea agresorilor.

 

Salvați Copiii România

Subiecte în articol: bullying online
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri