Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 30.000 de joburi disponibile la Bursa locurilor de muncă organizată la nivel național

Peste 30.000 de joburi disponibile la Bursa locurilor de muncă organizată la nivel național

Peste 30.000 de joburi sunt disponibile, vineri, la Bursa locurilor de muncă organizată în 76 de locații din țară, a anunțat Ministerul Muncii.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) organizează vineri, la nivel național, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Ediția din acest an se desfășoară în 76 de locații din toată țara, iar datele preliminare arată că și-au anunțat prezența peste 2.000 de angajatori care au peste 30.000 de locuri de muncă vacante.

Ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu și președintele ANOFM Florin-Irinel Cotoșman au participat la două dintre cele trei burse organizate în județul Argeș, respectiv în Pitești și Curtea de Argeș, unde au discutat cu angajatorii prezenți, dar și cu oamenii interesați să-și găsească un loc de muncă.

„Ocuparea prin intermediul Serviciului Public de Ocupare este extrem de importantă pentru noi. Bursa Generală a Locurilor de Muncă este o oportunitate atât pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă sau pentru cei care doresc să se reorienteze profesional, dar și pentru angajatori, astfel încât aceștia să își acopere deficitul de forță de muncă. Pentru a avea o piață a muncii puternică, trebuie să avem un grad de ocupare cât mai mare, astfel încât, pe de o parte, românii să aibă locuri de muncă bine plătite, pe de altă parte, angajatorii să aibă angajați care sunt bine remunerați datorită competențelor pe care le au. Îmi doresc ca dintre cei care astăzi vin la bursele locurilor de muncă organizate de noi, cât mai mulți să își găsească un loc de muncă bun, în care să își dezvolte cariera și să aibă o remunerație cât mai bună pentru un nivel de trai cât mai ridicat”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

La bursă și-au anunțat participarea, la nivel național, și angajatori care pun la dispoziție locuri de muncă pentru tineri cu risc de marginalizare socială, precum și angajatori care și-au arătat disponibilitatea să angajeze cetățeni ucraineni.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: bursa locuri de muncă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri