„Ieri, în jurul orei 8pm, un ofițer de poliție din Secret Service Uniformed Division a intrat în contact cu un animal de companie al Primei Familii și a fost mușcat”, a informat purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi. Acesta a declarat ulterior CNN că victima a vorbit cu șeful gărzii Serviciului și a declarat că se simte bine.
În iulie, după un incident similar, secretarul de presă al președinției americane a explicat: „Așa cum știe toată lumea, Casa Albă poate fi un loc foarte stresant. Vă puteți imagina, deci, cum suportă asta un animal de companie”. Tot atunci, oficiali de la Casa Albă au anunțat că experimentează pe Commander „noi tehnici de ținere în lesă și de dresaj”, urmare a unei „erupții de atacuri” ale câinelui asupra personalului.
Mușcături descrise pe 194 de pagini
Înregistrări ale Serviciului Secret, obținute în iulie de un grup conservator în baza Legii privind libertatea de informare, dezvăluie detalii celor 10 atacuri de până atunci.
Astfel, s-a aflat că „primul câine” și-a început cariera toamna trecută. Pe 26 octombrie, Commander a fost scăpat de sub control de prima doamnă, și s-a repezit spre un agent. Acesta a rămas calm și nu a fost rănit, dar a raportat pe mail incidentul și a spus: „Cred că e o chestiune de timp până când un agent/ofițer va fi atacat sau mușcat”. Previziunea s-a confirmat într-o săptămână, când un ofițer a raportat că a fost mușcat de două ori. Un coleg de lângă el și-a anunțat superiorii că a ținut câinele la distanță folosind un cărucior de metal.
Pe 11 decembrie, un agent a fost atacat chiar în fața președintelui Biden și a fost mușcat de mână și de un deget. Președintele a sărit în ajutorul agentului și s-a arătat îngrijorat de rănile acestuia, a notat un superior al victimei.
Descrierea atacurilor se întinde pe 194 de pagini, dar nicio rană nu este prezentată ca serioasă.
Commander a ajuns la Casa Albă ca pui, în 2021, fiind un cadou al fratelui președintelui, James.
Familia prezidențială americană mai are un animal de companie, pe Willow, o pisică.
Familia Biden mai are un câine, Major, care a făcut și el numeroase victime în rândul Secret Service, până a fost exilat în casa unor prieteni ai președintelui.