Aceşti mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (244-311). Agapie era din cetatea Gazei, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripolea Feniciei, Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu şi cei doi Alexandru din Egipt. Legându-şi sufletele cu dragostea lui Hristos, şi-au pus după aceea mâinile în cătuşe şi au venit înaintea guvernatorului Urban, la Cezareea, căruia i-au mărturisit că sunt creştini. Acela neputând să-i înduplece să se lepede de credinţă, a poruncit să li se taie capetele cu sabia.
În această zi este și pomenirea sfântului apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba.
Acesta a fost unul dintre cei 70 de ucenici. A urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea şi slujind marelui apostol, de către care a fost hirotonit episcop în ţara britanilor, unde trăiau nişte oameni sălbatici şi cruzi. Cu toate că aceştia l-au bătut pe sfântul episcop, iar uneori l-au târât prin pieţe, el a izbutit să aducă pe mulţi dintre ei la Hristos. După ce a întemeiat multe biserici în care a aşezat preoţi şi diaconi, s-a săvârşit din viaţă.
Tot în această zi,este pomenit și Sfântul Mucenic Nicandru din Egipt.
A trăit tot în vremea împăratului Diocleţian (244-311). Se îndeletnicea cu adunarea în ascuns a moaştelor mucenicilor, pe care cu cucernicie şi cu cinste le aşeza apoi în locuri ascunse. Văzând rămăşitele unor mucenici aruncate, venind în timpul nopţii şi adunându-le, le-a aşezat plin de cuvioşie şi de cuviinţă într-un loc oarecare. Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins şi propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei.
În această zi este și pomenirea Sfântului Nou Mucenic Manuil Criteanul (Manuel Cretanul) care a mărturisit în Hios, la anul 1792, şi care a fost omorât cu sabia, relatează ziaruldeconstanta.ro.