x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Rețeaua „școlilor de mercenari” din anturajul fostului prezidențiabil Călin Georgescu

Rețeaua „școlilor de mercenari” din anturajul fostului prezidențiabil Călin Georgescu

de Ion Alexandru    |    06 Ian 2025   •   07:40
Rețeaua „școlilor de mercenari” din anturajul fostului prezidențiabil Călin Georgescu

Șeful luptătorilor care îi asigură paza și protecția fostului candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, deține în proprietate nu mai puțin de cinci societăți comerciale, toate cu sediul la Mediaș, care se ocupă cu „alte activități de învățământ”. 

Două dintre aceste firme au fost înființate la finalul anului 2023, iar până la 31 decembrie ale acelui an, nu au desfășurat activități, fapt pentru care nu au depus bilanțuri contabile. Celelalte trei companii, însă, care funcționează una cu nouă salariați, iar celelalte două cu câte un singur angajat, au realizat cifre de afaceri de peste 14 milioane de lei în anul 2023. Conform Codului CAEN care reglementează aceste „alte forme de învățământ”, definește, printre altele, ca prestații antrenamentul salvamarilor și antrenamentul de supraviețuire. Călin Georgescu a reafirmat, la finalul săptămânii trecute, că nu are încredere să fie păzit de către SPP, ci „de Dumnezeu și de oamenii lui”, singurii în care are „deplină încredere”.

Călin Georgescu acuză că este constant amenințat. Cu toate astea, el nu a depus vreo plângere la poliție vizavi de acest aspect, ba mai mult, a refuzat paza oficială oferită de stat candidaților, spunând că nu vrea SPP „pentru că are încredere în Dumnezeu”.

Întrebat, recent, de ce nu a acceptat protecția de la SPP, singurul serviciu abilitat prin lege să asigure protecția demnitarilor și a persoanelor care candidează la funcția de președinte, Călin Georgescu a răspuns: „În primul rând că am încredere în Dumnezeu și în oamenii mei care sunt lângă mine. Nu pot avea încredere în altcineva străin. Eu am convingerea fermă și totală a moralităților și a demnităților lor”. Horațiu Potra este unul din oamenii care îl apără pe Călin Georgescu. Acesta a fost săltat și reținut în trafic pentru că ar fi plănuit o revoltă. 

Fostul mercenar Horaţiu Potra a negat că ar fi discutat cu Călin Georgescu, el spunând că a discutat „cu securitatea candidatului intrat de pe primul loc în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care au fost anulate în urma dezvăluirilor din CSAT. Horaţiu Potra neagă că ar fi avut discuţii cu Călin Georgescu de altă natură decât cea care privește modul de organizare al pazei și protecției fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Cinci firme, cu același obiect, la aceeași adresă

Ei bine, Horațiu Potra nu doar că îi asigură, din poziția sa de fost luptător în Legiunea străină, paza lui Călin Georgescu, dar controlează, ca om de afaceri, o rețea de școli pentru mercenari. „Jurnalul” a dezvăluit, la finalul anului trecut, cifrele amețitoare de afaceri ale companiilor private controlate de către Horațiu Potra.

Interesant este că, în ultimele zile ale anului 2023, acesta a înființat încă două companii care, asemenea celorlalte firme aflate în proprietatea sa, au sediul social la aceeași adresă, în Mediaș, Strada Stadionului, numărul 1. Este vorba despre SC Three Eagles Synergy LLC SRL și despre SC Potra Team Med SRL, companii care au același asociat unic și administrator – Horațiu Potra.

Aceste două companii au declarat la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), încă de la înființare, drept obiect principal de activitate, „alte forme de învățământ n.c.a.”. Interesant este că exact același obiect de activitate este declarat și de cel puțin alte trei societăți comerciale deținute de Horațiu Potra, cu același sediu social. 

Este vova despre SC GPH Legion Africa Role SRL, despre SC Ralflore SRL și despre SC AO Futuro SRL. Unele dintre aceste companii au avut și alte obiecte de activitate, în trecut, însă, în prezent, obiectul lor de activitate este cel al altor forme de învățământ.

Ce activitate au declarat la înființare și ce înseamnă, mai exact, asta

Codul CAEN general 8955 -  alte forme de învățământ – este un grup de coduri ce include educația (inclusiv educația non-formală), care nu face parte din educația inițială în sistemul școlar obișnuit. În particular, grupa 8559 – alte forme de învățământ n.c.a. – este o clasă care include, printre altele, educația ce nu poate fi definită prin nivel; meditațiile academice; cursuri remediale; cursurile de revizuire pentru examene profesionale; instruirea în limbaj și instruirea în abilități de conversație; instruirea în domeniul computerului; cursurile de relaxare; cursurile de croitorie; cursurile de oenologie; cursurile de viață de familie sau cursurile de produse de protecția plantelor.

Cum este puțin credibil că aceste „alte forme de învățământ” de care se ocupă firmele lui Horațiu Potra se înscriu în aceste activități, grupa CAEN citată mai include și alte domenii. Acestea se referă la antrenamentul salvamarilor, la antrenamentul de supraviețuire, la trainingul pentru vorbire în public și la instrucțiunile de citire rapidă.

Acest cod CAEN exclude învățământul primar, învățământul secundar general, învățământul secundar, tehnic sau profesional și alte activități recreative și distractive.

Venituri de 17 milioane de lei, în anul fiscal 2023

În aceste condiții, companiile lui Horațiu Potra care se ocupă cu aceste „alte forme de învățământ” au cifre de afaceri amețitoare. La Mediaș, aceste companii învârt, anual, zeci de milioane de lei. Numai bilanțurile contabile pe anul fiscal anterior (2023) depuse, oficial, la Ministerul Finanțelor, arată că Potra are „vad” serios.

Concret, SC GPH Legion Africa Role SRL a avut, în 2023, o cifră de afaceri totală de 12.477.850 de lei. Firma a încasat venituri în sumă totală de 13.004.311 lei. Chiar și așa, cheltuielile au depășit veniturile, deoarece s-au ridicat, în 2023, la 15.384.557 lei.

Compania SC Ralfrole SRL a avut, la rândul ei, în 2023, o cifră de afaceri totală de 3.790.411 lei, a încasat venituri de 3.893.419 lei și a cheltuit 2.197.554 lei, 

Nu în ultimul rând, SC AO Futuro SRL a înregistrat, conform bilanțului contabil declarat la data de 31 decembrie 2023, o cifră de afaceri de 155.707 lei, a avut venituri de 155.829 lei și a cheltuit 126.269 lei. Celelalte două companii nu au derulat, de la înființarea lor și până la finalul anului 2023, activități. Datele financiare ale acestora pentru anul 2024 urmează să fie încărcate în sistemul on-line al Ministerului Finanțelor.

Legături spectaculoase, în cadrul unei alte afaceri, dizolvată între timp

Tot de la Registrul Comerțului mai aflăm că până în data de 16 august 2024, Horațiu Potra a mai fost asociat într-o societate comercială, pe nume SC Trans Nobili Rosale SRL. Fostul luptător în Legiunea străină deținuse 60 % din capitalul social al al acestei companii, restul de 40 de procente fiind controlate de o anune Geanina Silviana Banu, din București.

Compania, care s-a dizolvat și lichidat în cea de-a doua jumătate a anului 2023, fusese înființată, în anul 2019, de către Horațiu Potra împreună cu Geanina Silviana Banu și Costache Nicolae (decedat între timp). Acesta din urmă a mai fost asociat cu Horațiu Potra în anul 2012, în Roko Diamonds Company Limited din Sierra Leone. Costange Nicolae a figurat ca asociat al spionului rus Boris Golovin, ex-colonel în rezervă și ex-ofițer al forțelor speciale  Spetsnaz ale GRU.

În anul 2011, Tribunalul București a dispus acordarea cetățeniei române lui Boris Golovin. Asocierea cu partenerul de afaceri al lui Horațiu Potra a avut loc în cadrul companiei SC Global International 2000 SA.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×