Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox. Când vor avea loc Paștele ortodox și Paștele catolic în 2025

Calendar ortodox. Când vor avea loc Paștele ortodox și Paștele catolic în 2025

Paștele ortodox și Pașele catolic au loc, de obicei, la date diferite însă există și ani când acestea coincid.

O astfel de situație va fi anul viitor, când Paștele ortodox și cel catolic se vor sărbători pe 20 aprilie. 

Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.

Floriile ortodoxe și cele catolice din 2025, vor avea loc duminică, 13 aprilie. Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este însă un prilej de rememorare a chinurilor prin carer a trecut Mântuitorul Isus Hristos. 

Postul Mare

Postul Mare este cel mai lung și mai greu din calendarul ortodox. 

De la sfârşitul secolului al III-lea, postulmare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru.

În secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană

Paștele Ortodox 2020 - 2030

Paștele Ortodox 2020 – 19 aprilie
Paștele Ortodox 2021 – 2 mai
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie

Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie

Paștele Catolic 2020 - 2030

Paștele Catolic 2020 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 28 martie
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie

Paștele ortodox și Paștele catolic

Două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină, stau la baza calculării datei la care creștinii sărbătoresc Paștele. Utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian (pe stil vechi).

Originile sărbătorii pascale sunt legate de sărbătorile mai vechi ale renașterii naturii și echinocțiului de primăvară. Poporul evreu marchează prin sărbătoarea Paștelui fuga din Egipt.

În perioada în care a trăit Iisus, data Paștelui iudeu (Pesah) era fixată în ziua de 14 în luna Nisan (după calendarul lunar), ziua cu prima Lună plină a primăverii. Nisan este prima lună a anului în calendarul asirian, iar în cel iudaic este prima lună a anului ecleziastic și a șaptea lună (a opta în anii bisecți) a anului secular.

Numele de „nisan” este de origine asiro-babiloniană și înseamnă „luna fericirii”. Această dată era dependentă de ciclul lunar (anul de 13 luni), și nu de calendarul solar de 12 luni, aplicat în prezent. Așa încât data Paștelui a fost stabilită de primul Conciliu de la Niceea, din anul 325, în „duminica imediat următoare lunii pline după echinocțiul de primăvară’. 

Biserica de Răsărit și cea de Apus sărbătoreau Paștele la aceeași dată. După Marea Schismă din 1054, Biserica Creștină a fost împărțită în două — cea Apuseană sub autoritatea Papei și cea Răsăriteană sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol. În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian (pe stil vechi) din cauza erorilor acestuia față de calendarul astronomic (o rămânere în urmă), făcând trecerea la calendarul modern, ce-i poartă numele.

Din motive de ordin confesional, bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană, păstrând în continuare calendarul iulian. Cu timpul, diferența dintre cele două calendare, care la sfârșitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, și după 1900 ea a ajuns sa fie de 13 zile. Nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile vieții publice, a făcut ca și bisericile ortodoxe sa reflecteze la trecerea la calendarul gregorian. Regatul României a adoptat reforma calendarului în anul 1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou.

Congresul interortodox desfășurat la Istanbul în anul 1923 a hotărât adoptarea calendarului gregorian și în bisericile ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici ortodoxe autocefale să aleagă momentul pentru această trecere. Tot atunci s-a hotărât ca data Paștelui ortodox să se calculeze în continuare după calendarul iulian, până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul gregorian, evitându-se astfel diferențele liturgice din sânul Ortodoxiei.

Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă nu au adoptat calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian și Paștele după cel iulian. Biserica Ortodoxă Finlandeză și cea Estoniană sunt singurele biserici ortodoxe care sărbătoresc Paștele după calendarul gregorian, potrivit ziarulunirea.ro.

Subiecte în articol: ortodox catolic paste 2025
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri