Jurnalul.ro Ştiri Politică Camera Deputaţilor: Comisiile de specialitate au dezbătut problema taximetriei clasice în comparaţie cu aplicaţiile de transport

Camera Deputaţilor: Comisiile de specialitate au dezbătut problema taximetriei clasice în comparaţie cu aplicaţiile de transport

Aplicaţiile de ridesharing au fost criticate, la o dezbatere, de preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Vasile Ştefănescu, care a susţinut că acestea "au penetrat sectorul de activitate de transport persoane sub paravanul auto-stopiştilor", în timp ce preşedintele Asociaţiei profesionale de transport alternativ, Cristian Lăzărescu, a spus că peste 2,5 milioane de români depind de aceste servicii de transport intermediate de aplicaţii.

"Genul de afacere (ridesharing - n.r.) care este pus în dezbatere publică pare un asasinat economic pe care, din nefericire, îl susţine o parte a clasei politice. Puteţi schimba legea transportului de persoane, dar nu încercaţi să faceţi două legi pentru activităţi identice. Nu am auzit niciun politician care să zică - legea transportului de persoane trebuie respectată de toată lumea, din contră, i-am auzit făcând lobby pentru încălcarea legii. Dacă tot se forţează crearea unei ferestre de oportunitate legislative să ajungem prima ţară din Europa care negociază legalitatea, (...) atunci e bine să avem în vedere următoarele aspecte: aplicaţiile de ridesharing au penetrat sectorul de activitate de transport persoane sub paravanul auto-stopiştilor. (...) Taximetriştii adevăraţi nu se tem de concurenţă, dar să fie loiali. (...) Faptul că se încearcă evitarea autorizării este suspect, asta ar presupune respectarea unitară a condiţiilor stabilite prin lege", a afirmat marţi Ştefănescu, la dezbaterea organizată de Comisiile de transport şi tehnologia informaţiei ale Camerei Deputaţilor privind autorizarea, organizarea şi controlul serviciilor de transport de persoane.

În context, preşedintele Asociaţiei profesionale de transport alternativ, Cristian Lăzărescu, a spus că în anul 2019 peste 2,5 milioane de români depind de aceste servicii de transport intermediate de aplicaţii de mobilitate urbană.

"Ca şi asociaţie, susţinem legiferarea, susţinem în regim de urgenţă apariţia unei legi care să legifereze aceste activităţi, pentru a nu mai fi considerate ca activând în zona gri. Aplicaţiile pentru mobilitate urbană, respectiv prestatorii ce deservesc astfel de servicii, au apărut în România în urmă cu peste şase ani. De şase ani vorbim de aceste aplicaţii, numai că în ultimii doi se discută mai frecvent. Până în 2015 nimeni nu a contestat astfel de servicii, deoarece nu exista o concurenţă în industria aplicaţiilor, iar serviciul nu era atât de popular în rândul românilor", a afirmat Lăzărescu.

El a afirmat că în 2019 peste 2,5 milioane de români depind de aceste servicii de transport intermediate de aplicaţii de mobilitate urbană.

"Odată cu apariţia în România a marilor multinaţionale care operează şi deţin astfel de platforme, este vorba de Uber, Taxify şi Clever Go, lucrurile s-au schimbat şi brusc am început să asistăm la o contestare a acestor servicii de către marile companii de taxi ce au deţinut şi deţin monopolul în această sferă a serviciilor. (...) Aplicaţiile de ridesharing au investit zeci de milioane de euro în pieţele locale, aceşti banii fiind folosiţi pentru obţinerea de identităţi juridice a şoferilor şi sprijinul în demersul de autorizare (...) ", a punctat Lăzărescu.

Reprezentantul Asociaţiei de monitorizare taxi Transilvania a susţinut faptul că serviciile de transport intermediate de aplicaţii mobile pot fi asimilate cu "un grup infracţional organizat, un grup de criminalitate economică organizată".

La dezbateri, deputatul liberal Pavel Popescu a menţionat că foloseşte serviciul Uber în Bucureşti, pentru că nu poate folosi taxi.

"Dacă facem acum o probă şi ieşim afară, oprim un taxi pe stradă în faţa Gării de Nord sau în Centrul Vechi ne urcăm în acel taxi, primul lucru pe care îl aud de la şoferul acelui taxi este următorul: Tariful este de 30, 40, 50 de lei, ceea ce este incorect faţă de consumator. (...) Am dat un exemplu cu care m-am confruntat nu o dată în Bucureşti, ci de aproape fiecare dată când am încercat să folosesc... Ceea ce v-am spus aici este un lucru care trebuie rezolvat urgent, cel puţin pe teritoriul Bucureştiului", a spus Popescu.

În replică, reprezentanţii companiilor de taxi i-au transmis că foloseşte "un serviciu de taxi ilegal".

La rândul său deputatul UDMR Benedek Zacharie a menţionat că "UDMR susţine foarte clar siguranţa clientului". "Să ne ajutaţi să ne daţi idei ca legea 38 să devină o lege mai bună decât e azi, respectiv ridesharing-ul, dacă se hotărăşte şi sigur se va hotărî să devină o lege, atunci acea lege să funcţioneze în aşa fel încât să nu fie lezată niciuna dintre părţi", a spus deputatul UDMR.

Preşedintele Comisiei pentru transporturi, liberalul Lucian Bode, a solicitat Guvernului să lase Parlamentul să legifereze. 

"Guvernul, dincolo de ordonanţa pusă în dezbatere de MDRAP, care îşi propune să modifice şi Legea taximetriei şi ordinul de ministru 180, vedem azi altă OUG pusă în dezbatere publică, de această dată iniţiator Ministerul Transporturilor, pentru modificarea legii 92. Eu cred că ar trebui să înţelegem odată că legiuitorul trebuie să legifereze, Parlamentul trebuie să dezbată şi să legifereze şi Guvernul să intervină prin ordonanţe cât mai puţin cu putinţă. (...) Către Guvern: Eu vă rog să lăsaţi Parlamentul să legifereze. Sunt absolut împotriva oricărei forme de legiferare în regim de ordonanţă de urgenţă, mai ales dacă acest lucru se întâmplă sub presiunea unor greve, mitinguri. Parlamentul trebuie să fie lăsat să legifereze şi Guvernul să înţeleagă acest lucru. (...)", a declarat Lucian Bode.

El a explicat că în Parlament sunt două iniţiative legislative privind platformele de rezervare a unor servicii de transport în regim de taxi, prin care se urmăreşte creşterea gradului de confort a clienţilor care apelează la acest serviciu, siguranţa lor, autorizarea şi taxarea identică pentru toţi operatorii care practică acest tip de serviciu.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri