În București există o zonă cu câteva mii de suflete unde nu a călcat picior de candidat pentru Primăria Capitalei. Și nici echipă electorală n-a cutezat să intre, să facă vreo propagandă. Triunghiul Zețari - Livezilor- Amurgului, ghetourile grele, parte Ferentari, parte Rahova, nu este profitabil politic: „Aici suntem prea mulți săraci și prea mulți hoți”.
În capătul Pieptănariului, până să ajungi la Piața Ferentari - loc unde se desparte cartierul - dai de o înghesuială de foste blocuri de nefamiliști, cele stas de patru etaje, ridicate în „Epoca de Aur” pentru muncitori, ocupate după ’89 de nomazi și pârnăiași. Acesta este „Zețariul”. Din opt clădiri, doar două arată mai bine. Adică nu sunt mâncate de cocleală și gunoi. Fire trase mănunchi dispar pe sub tocuri de geam. „Știți, aici ne încălzim pe electric”, zice una. Stă „pe partea de dos” a uneia dintre ruine, acolo unde câțiva și-au spart pereții exteriori și au manglit din spațiu cu un fel de extensii ale apartamentelor de la primul etaj. Seamănă cu niște bojdeuci lipite de betonul murdar al blocului. „Oameni gospodari. Or avea otorizație, cin’ să-ntrebe?”, zice baba cu invidie și un ochi la bucățile de termopan nou - ochiuri de fereastră ale odăilor-magnet care parcă plutesc între parter și etaj.
Mulți au termopane în Zețari, și mai mulți n-au nimic pe la ferestre - nici lemn, nici carton, cum era odinioară. Zăbrelele sunt la modă. „Care iese din pușcărie, aicia vine. Și lumea e necăjită. Cine îți dă de muncă după ce ieși de la pușcărie”, zice unul care n-are niciun chef să vorbească cu „străinii”. Așteaptă în fața unei intrării de bloc care dă senzația de hău: nu vezi nimic înăuntru, e doar negru. „Cine să vină în ghetou să facă campanie? Că doar n-a tras pe nas. Că, dacă era așa, venea”, e unul serios. Mai încolo, un altul e rupt de peisaj. În primul rând că zâmbește. Apoi coboară dintr-o mașină, iar o pirandă în trening de firmă scumpă îi aduce pe fie-sa. „E numai pușcăriași pe aici. Nici nu știu dacă votează ăștia. Dacă au voie, că sunt unii și cu interdicție. Nu se duce nimeni la vot. Nici eu”, amestecă într-o cafea tipul și își trage geaca de piele - genul ălora vândute la Vitan, în târg - peste ceafă. Suflă aburul, stă cu un ochi la buzunare și cu celălalt la rabla pe care și-a lăsat-o în mijlocul drumului. Dă asigurări: „Aici mai e cum mai e. Dar în Livezilor te ia cu totul, nu că-ți sare doar ceasu’ sau buzunaru’”. „Ce rost ar fi avut să vină candidații pe aici sau pe acolo? Se făcea doar agitație. Mai venea și cu Poliția, supăra lumea”, închide omul discuția, pe ton serios.
De la ploșnițe la acte
Surpriză! Ghetoul din Zăbrăuți a primit vizita unor reprezentanți de partid politic. „Era unu. Unu singur! De unde, din ce partid, dacă a promis ceva nu știu, că nu m-am dus să văd. Dar știu că era unu’ țuguiat, așa, și transmitea pe TikTok că e rău la noi, aici”. Puștiul care își aduce aminte de apariția agentului electoral stă la distanță de trei pași, ține ochii pe gesturi. Vede o mână în buzunar, povestea se oprește. Continuă, parcă ușurat și cu încredere un pic crescută când mâinile sunt din nou la vedere: „Cel mai greu este în Zăbrăuți, că toți care ies de la pârnaie vin aici. Unde să se ducă? Și nimeni nu le dă de muncă. Păi, cum să trăiești altfel….”. Vânzătoarea de la singurul butic din ghetou știe: „Era unul de la romi. De la partidul țiganilor”. Omul, cică, nu a zăbovit nici el prea mult prin zonă. A mai tras câteva cadre cu telefonul și și-a luat tălpășița. Pe urmă nu a mai venit nimeni.
„La noi problemele sunt mari. Avem ploșnițe. E plin...”, începe una să dea din ghetou. „Zi, fă, de contracte, dă-le dracu’ da pleojnițe” se bagă alta. Prima cumpănește: „Da, de contracte ce să zic? N-are lumea! Noi plătim bani la primărie, dar nu ne dă nimic la mână”. Situația locativă a Zăbrăuțiului e complicată. „Fără acte nu ai domiciliu, nu poți să închiriezi la rândul tău. Nu poți să dai copilul la școală, dară să votezi. Să primim noi acte și pe urmă vedem pe cine alegem”, hârâie prima balabustă. A doua o ține langa: „Nici nu se știe câți suntem aicia. Nu e nimenea pe gaze sau termoficare. Totul e pă electric”. Nimeni nu știe cine și câți au contracte cu furnizorul de energie. Pe zidurile coapte atârnă ceva aparate de aer condiționat.
Unul de pe Bobâlna, stradă vecină cu ghetoul, e șucărit: „Au contracte de curent pe dracu’. Își iau energia de la stâlp, de la contoare. Dau pagubă la tot cartierul. Cine să vină acolo în campanie electorală? Că nu rămâne nici cu chiloții pe el. Nici ăia ai lor, de la romi, nu trec, dar ăștilalții”. Omul, logic, e cu frica în sân când vorbește despre Zăbrăuți. Crede că e o zonă unde se trăiește după alte reguli, nimeni nu poate să se impună ca politician acolo: „Poate Simion, că e mai închis la culoare. Dar, dacă vine cu femei în staff rămâne fără ele. I le pun țiganii la produs. Ce e noaptea acolo… Dezastru! Numai vânzoleală. Plin de drogați, că se vând drogurile ca pâinea la magazine. Și de curve. Multe, săracele, vin acolo pentru doză. Le iau țiganii, le mârlesc și, pe urmă, le pun la produs. Zețariul e plecarea - cară taximetriștii una și una. Poliția? Ha, ha, ha… Hai, să trăiești!”.
E dimineață și e pustiu în ghetou. De la un geam se scurge în stradă o manea de jale. O mașină oprește în fața unui intrări de bloc-peșteră, coboară un tatuat pe gât și o doamnă. Haine elegante, coafată, poșetă purtată cu stil. Pantofi cu toc țăcăne pe trotuar, rochia flutură. Mirosul de parfum bun taie cocleala ce vine dinspre pubelele revărsate. Șoferul - transport alternativ, probabil - o șterge repede. Doamna intră după matahală în blocul dărăpănat, cuminte ca o sclavă, dispare în întuneric. Femeia de la butic ridica din umeri, e obișnuită cu scena: „… ce politicieni să vină aici?”.
Barosani peste bizar
„Livezilor” e un alt punct unde lumea zice că nu a trecut picior de candidat. „Ce să-i intereseze pe ăia? Noi suntem cu Piedone”, zice unul bătrân, cu mustață „pe oală”. Politica e subiect tabu între locatarii din Livezilor care, pe timp de zi, mai stau pe după gardul tip pușcărie, ridicat în fața blocurilor dărăpănate, tot de patru etaje. „Doi au venit pe aici. Nu, nu acum, mai înainte. Piedone și Vanghelie. Ei au făcut frumos aici. Sunt barosani”, zice cel cu mustață.
Barosanii au transformat ghetoul în ceva bizar. La blocuri nu s-a umblat, cam toate au rămas rupte și scrijelite. Griul murdar al sărăciilor de patru etaje e tapetat cu roșu, verde aprins sau roz al trențelor care sunt atârnate pe la ferestre. Unii au tablă ruginită în loc de geamuri, alții n-au nimic. Ca și în Zețari, și aici au crescut extensii de apartament. Dar colorate: galben, lemn-pin, portocaliu. Sau plastic - unul și-a făcut la parter a doua cameră din fâșii de plastic. Iar împrejurul acestor blocuri, primăria de sector a pus gazon, a înălțat stâlpi-lampion și a montat pe trotuar bile de beton. Un gard-plasă, negru, ce înconjoară o căzătură dă senzația de secție de semideschiși de la Jilava. „Vin și de pe Jilava, și de pe Rahova, și de pe la Giurgiu. Pușcării grele, tată”, oftează moșul, de parcă și-ar aduce aminte.
Traiul în Livezilor e greu - stau, buluc, câte trei-patru inși în apartamentele de o cameră. La fel ca în Zăbrăuți. Și tot ca acolo principala îndeletnicire este traficul cu droguri. Așa știe lumea din prelungirea Ferentariului - cartier aflat în sfera de activitate a celor din ghetou. „Nu vine ăștia pe aici”, știe un alt moș din marginea Livezilor, cu ochii după o tinerică. Om cu experiență, poate, moșul o măsoară pe fată ca la galantar, pe urmă pufnește: „Și nici nu ai pe cine să alegi. Crezi că e vreunul care să-i pese de ce e în sărăcia asta?”. Mai departe doi mai tineri șușotesc supărați - chiria a crescut în ghetou, ajunge spre mia de lei. „Cum cine dă atât. Păi ăia care vor să fie în mijloc. Înțelegi tu ce zic”, mai zice moșul și explică: „Cum adică de ce nu sunt afișe electorale? Păi cine ar avea tupeu. Și de ce să strice? Uite ce frumos scrie pe băncile astea verzi - Primăria a lui sectorul 5. De ajuns!”.
„Nu i-am văzut pe candidați la culoare…”
În ghetoul din zona Amurgului, înghesuit între Piața Rahova și Secția 19 Poliție, nu sunt afișe electorale. În schimb sunt afișe, bannere și panouri cu neamuri decedate. Mai vechi sau mai proaspete. Pe primul bloc al ghetoului a fost pus un panou mare, de la parter la etajul unu. E fața unei bătrâne, sub cerceii de aur stă un mesaj, scris mare cât să-l citească toți bătrânii care se îmbulzesc la intrarea în piață. Pare că moarta și-a dat singură dedicație: „Nu te vom uita niciodată în viața noastră! De la fetele mele (urmează șapte nume - n.n). Dumnezeu să te ierte!”. Panoul e spălat de ploaie și cam îngălbenit, dar se ține bine deasupra unei țevi de gaze, sub o bucată de zid înnegrită de coșul de fum care răsare dintr-o cameră. Un alt panou - mai mare decât au candidații la Primăria Capitalei prin intersecțiile orașului - aproape că obturează fereastra unui wc din ghetou. În imagini - aceeași pirandă, doar că lucrată pe computer, iar mesajul este „de la băieții mei”. La o căzătură mai încolo - blocurile din Amurgului sunt de doar două etaje - stă pe un scăunel una care seamănă cu femeia din panourile lipite de blocuri: „Cine e moarta? Nu-s io. Un neam, s-a dus, toți ne ducem...”. Balabustei nu-i place politica. Se răsucește pe scăunelul ei cu mâna în șold - „Nici nu i-am văzut la culoare pe ăștia de zici că candidează. Ce să facă ei cu noi. Promisiuni tot aud. Cu marea, cu sarea, și pe mama, și pe tata. Hai, zi, vrei țigări? Vrei?”. De sub multele fuste scoate un pachet alb-albastru fără timbre, îl palmează discret.
Nici cei din adâncimea ghetoului nu-s pasionați de „locale”. „Câștigă cine trebuie. Ne-am mai deșteptat și noi, nu vă uitați că stăm în șandramaua asta”, explică unul care stă la parter și și-a tras gard personal în dreptul geamurilor. Mai spre circa de poliție e un afiș cu fețele a doi bărbați. De la depărtare fotografiile par a fi fost luate ori după site-uri de promovare electorală, ori de pe cel al Poliției Române. Doar în apropiere distingi că e vorba de alte neamuri plecate pentru totdeauna din ghetou: „Dumnezeu să-i ierte Ulise și Giuli”.
Unul trece grăbit prin gang, sulfa adânc și scuipă: „Eu nu votez. Nu știu dacă merg mulți de aici la votare. Nu ne reprezintă nimeni pe noi”. O altă babă pare matoală, în camera din spatele ei se aude televizorul, sunt știri despre un candidat. Cineva oprește aparatul, se face liniște. Pe urmă bubuie manea: „Ale! Are buze criminale/ Sărutări distrugătoare/ Și dă inimii culoare/ Iubitoo îmi arde sufletu’….”. Matoala rânjește, își aprinde o țigară. Vizavi, în Piața Rahova, echipe de puști din două formațiuni politice împart pliante și trag de bătrâni să-I convingă cu cine să voteze pe 7 decembrie.