Dacă se întâmplă astfel înseamnă că diviziunea muncii decade. Fizic la ea ar participa mai mulţi oameni, dar e nevoie ca raporturile de piaţă să devină mai adânci, nu mai precare!
Da, dar dacă un stat precum China, ghidat capitalist de partidul unic comunist, reușește să prospere cam în pas cu mărirea populației și chiar îşi permite să li-l arate pe Adam Smith americanilor, ca să le spună că economistul scoţian ar fi dezamăgit de practicile lor protecţioniste, înseamnă că societăţile contemporane autointitulate capitaliste sunt supradominate de politic. Unul care determină ca anticipaţiile să nu mai fie raționale!
Politicienii au recurs la relaxarea cantitativă pentru a nu depinde de banii bogătaşilor, care ar fi putut să le ceară socoteală pentru cum le sunt direcţionate resursele. Politicul i-a „atacat” pe cei avuţi în raritatea/unicitatea/valoarea bunurilor deţinute în măsura în care a pus pe piaţă o cantitate de bani egală cu cea a capitaliştilor deţinători de drept şi care nu ar fi avut această problemă pe timpul etalonului aur. Și asta numai ca să păstreze puterea. Pentru ea au renunţat la orice urmă de virtute!
În fine, există un individ care a avut curajul să afirme că problema nu este China ca țară, ci Partidul Comunist Chinez. El se numeşte Mike Pompeo şi a fost secretar de stat al Statelor Unite. Însă bineînţeles că nu a fost susţinut în demers său, probabil fiindcă europenii se identifică cu chinezii. Au economii mai politizate, chiar dacă forţele lor politice încearcă să îndepărteze mereu suspiciunile că ar avea comportament de partid unic.
Deşi e hilar, nişte capitalişti sadea precum cei occidentali au investit în China, într-un loc care e total diferit de al lor, fără să anticipeze că vor fi „înghiţiţi” de un astfel de sistem politic. Ba chiar i-au conferit credibilitate, au indus impresia că e bine ceea ce fac chinezii când nu era deloc aşa.