Ideile pseudoştiinţifice, acele ipoteze despre realitate care nu sunt validate de cercetările serioase sau au fost deja infirmate, continuă să fie vehiculate cu multă uşurinţă în spaţiul public. Astrologii ne spun cum ne va merge ziua în funcţie de cum înţelegeau anticii mişcarea planetelor, numerologii ne descriu caracterul în funcţie lucruri arbitrare precum data naşterii, iar aşa-zişi specialişti ne vorbesc de aure personale ale căror culori diferă în funcţie de cât suntem sau nu de morocănoşi. Dincolo de valoarea de divertisment, pot aceste idei să influenţeze felul în care publicul neobişnuit cu rigoarea ştiinţifică percepe realitatea şi să îl facă să ia decizii greşite în momente cheie ale vieţii?
Unul dintre oamenii care vor o demarcare mai clară între ceea ce este ştiinţa şi ideile care nu au fost confirmate ca atare este psihologul Daniel David, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, promovarea pseudoştiinţei în mass-media afectează modul în care publicul percepe realitatea şi dă exemple de cazuri în care această situaţie poate deveni periculoasă. "Mintea umană caută mereu predictibilitate prin sens şi semnificaţie, iar ştiinţa nu poate răspunde la momentul T1 tuturor întrebărilor ridicate de oameni. În consecinţă, aceştia se orientează spre pseudoştiinţă şi nonştiinţă, iar dacă acestea sunt prezente în mass-media sunt uşor de accesat", spune profesorul. "Spre exemplu, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului am văzut la marile posturi TV promovate tratamente pseudoştiinţifice. Problema nu este că există astfel de oferte promovate în mass-media. Problema este că ni se spune că asta nu este grav, deoarece cei interesaţi pot alege dacă să le urmeze sau nu. Dar dacă sunt alese ca urmare a promovării în mass-media, nu ca urmare a validării ştiinţifice, în acest timp copiii sunt deprivaţi de tratamentele validate ştiinţific, ceea ce le poate afecta grav evoluţia, iar părinţii îşi fac iluzii (urmate de deziluzii) şi pierd bani", spune Daniel David.
Gândirea critică, o abilitate nedezvoltată în şcoli
Daniel David spune că o idee pseudoştiinţifică devine mult mai credibilă dacă este prezentată în mass-media – credibilitatea sursei se extinde şi asupra conţinutului. Profesorul crede că o demarcare mai clară a ceea ce este ştiinţă şi a ceea ce este pseudoştiinţă ar putea ajuta publicul să se informeze mai bine, fără să fie afectată nici liberatea celor cu idei "neortodoxe" de a se exprima. "Aş pune mereu o avertizare sau un subtilu de genul “alternativ ştiinţei”. Aş spune clar că anumite idei nu au suport ştiinţific, dar le discutăm ca abordări alternative ştiinţei sau distracţie, de exemplu horoscopul", sugerează Daniel David. Potrivit acestuia, antidotul principal la pseudoştiinţă este gândirea critică, o abilitate care ar trebui să fie dezvoltată de sistemul educaţional. Psihologul constată, însă că acest lucru nu se întâmplă încă în şcolile din România. "Spre exemplu, raţionalismul critic ne spune că dacă ţii la o teorie sau o practică trebuie să încerci să o sabotezi (să o falsifici, căutând contraexemple la aceasta), iar dacă aceasta rezistă încercării tale de a o sabota atunci merită investiţia de timp şi efort. Dacă se prăbuşeşte la prima încercare de a o falsifica, atunci trebuie să renunţi la aceasta. Din păcate noi nu căutăm contraexemple, ci căutăm exemple care să ne susţină perspectiva; or exemple găsim pentru aproape orice".
Ştiinţa pentru mase, încă o sperietoare
Faptul că gândirea critică şi raţională nu este o abilitate suficient dezvoltată în şcoli nu este doar o problemă românească. Fenomenul a fost recunoscut în Occident, dând însă naştere unei practici care se susţine de câteva decenii – cărţile sau documentarele de popularizare a ştiinţei scrise sau prezentate de oameni de ştiinţă prestigioşi, care se bucură de audienţe din ce în ce mai mari. Daniel David crede, însă, că societatea românească nu este încă pregătită să primească lecţii, cum nici oamenii de ştiinţă nu sunt pregătiţi să "traducă" munca lor într-un limbaj accesibil, pentru a o împărtăşi cu cei care nu sunt de specialitate. "Popularizarea ştiinţei poate să fie făcută adecvat fie de oameni de ştiinţă foarte valoroşi (vezi Stephen Hawking), care au şi abilitatea de a se adresa publicului, fie de jurnalişti de ştiinţă foarte buni. Eu cred că nicio componetă nu este încă foarte bine dezvoltată în România", spune profesorul. "Contextul psihocultural românesc este unul foarte cinic şi sceptic, astfel încât există din partea oamenilor de ştiinţă o teamă de critici nemeritate dacă ies cu ştiinţa în spaţiul public, critici care le pot afecta imaginea în comunitatea academică", adaugă acesta.
Atitudinile românilor faţă de ştiinţă şi tehnologie
Un studiu realizat recent de sociologul Alexandra Deliu, de la Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, arăta că românii au o atitudine confuză şi oarecum refractară faţă de ştiinţă. Deşi majoritatea celor chestionaţi priveau ştiinţa ca pe un lucru bun, a avea un set minim de cunoştinţe ştiinţifice nu era privit ca un lucru important. Astfel, afirmaţia "În viaţa de zi cu zi nu este important pentru mine să ştiu detalii ştiinţifice" a întrunit acordul a 51% dintre repondenţi, 24% dintre ei exprimându-şi acordul total. De asemenea, afirmaţia "Ştiinţa şi tehnologia aduc mai multe oportunităţi pentru generaţiile viitoare" a întrunit dezacordul a 18% dintre repondenţi, în creştere cu 7% faţă de un sondaj similar din 2005.