Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Când va începe vaccinarea anti COVID-19 a copiilor între 12 și 15 ani

Când va începe vaccinarea anti COVID-19 a copiilor între 12 și 15 ani

Vaccinarea anti COVID-19 a copiilor cu vârste între 12 și 15 ani va începe după ce Agenția Europeană a Medicamentului (AEM) va autoriza administrarea dozelor la aceștia, a anunțat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

"România ia în calcul vaccinarea copiilor. În momentul în care AEMva aborda autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani, vom fi pregătiţi să asigurăm şi vaccinarea pentru această grupă de vârstă, evident cu acordul părinţilor, folosind logistica necesară. Deja avem o experienţă de mai bine de şase luni de când suntem în această campanie de vaccinare, ştim care sunt lucrurile care funcţionează şi pe care e bine să le menţinem şi să le dezvoltăm, tocmai de aceea cred că pe măsură ce această autorizare va veni, vom putea demara şi activitatea de vaccinare adresată grupei de vârstă 12-15 ani", a declarat acesta.

Imunizarea minorilor este importantă pentru participarea fizică la cursuri.
"Eu cred că părinţii care s-au vaccinat cu siguranţă înţeleg importanţa vaccinării şi pentru copii şi din perspectiva participării copiilor la şcoală în condiţii de siguranţă, pentru evitarea şcolii online. Am doi copii şi impactul asupra copiilor care stau acasă este semnificativ. Lăsând la o parte deprinderile pe care ei şi le formează, mai ales în primii ani de şcoală, impactul social, emoţional asupra dezvoltării lor psihologice este foarte important. Evident că nimeni nu mai doreşte să-şi ţină copiii acasă, că ne dorim cu toţii să fim protejaţi, să circulăm acolo unde ne dorim", a explicat Gheorghiță.

 

Subiecte în articol: vaccinare COVID copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri