În cercetarea „Mănâncă și învinge dieta” (Editura Lifestyle, 2024), dr. William W. Li a expus amănunțit beneficiile acestor fructe gustoase: „Nu toate căpșunile sunt la fel când vine vorba de gust sau beneficiile pentru sănătate. Căpșunele de pădure, denumite fragi, se găsesc pe piețele de vară din Europa. Mici și neregulate ca formă, fragii sunt extrem de aromați și dulci; într-o piață în aer liber le poți simți parfumul înainte de a le vedea pe tarabă. La celălalt pol, multe căpșuni cultivate pentru comercializare sunt crescute pentru aspect - mari, toate de aceeași formă și puternic colorate, dar deseori dezamăgitoare prin lipsa aromei. Între aceste extreme se află fructele care arată bine și au un gust delicios, printre care și căpșunile cultivate hidroponic. Un test simplu pentru a găsi căpșuni extraordinare este să le miroși. Trebuie să fie parfumate”.
Semințele sunt cheia
În continuare: „Majoritatea compușilor bioactivi din căpșuni se află în semințele minuscule (denumite achene) care se găsesc pe suprafața fructului. Fiecare sămânță conține acid elagic și vitamina C, care activează mecanismele de apărare a sănătății și combat grăsimea corporală. Acidul elagic declanșează colorarea grăsimii albe și determină grăsimea brună să producă mai multă proteină pentru declanșarea termogenezei și accelerarea metabolismului. La fel ca vitamina C, acidul elagic este antiinflamator și combate inflamația produsă de grăsimea în exces”.
Acidul elagic
Atenție: „Când vine vorba despre eficiență, căpșunile organice au semnificativ mai mult acid elagic decât cele cultivate tradițional. Acest lucru a fost demonstrat într-un studiu de referință de la Universitatea A&M din Texas, în care cercetătorii au comparat valorile acidului elagic al căpșunilor organice cu cele găsite în căpșunile convenționale. Acidul elagic este produs ca reacție naturală de vindecare când frunzele sau tulpina sunt afectate de insectele care le rod. Este un insecticid natural, care ajută planta să respingă dăunătorii. Cercetătorii din Texas au reprodus distrugerile la nivelul frunzelor creând găuri în acestea. Ei au descoperit că procesul a condus la producerea unei cantități de patru ori mai mari de acid elagic decât când nu exista nicio distrugere la nivelul frunzei (niciun dăunător). Întrucât căpșunile convenționale sunt stropite cu pesticide pentru a combate dăunătorii, fructele conțin mai puțin acid elagic”.
Miza, pe fructele organice
„Eram sceptic față de superioritatea alimentelor organice în ceea ce privește sănătatea, dar această descoperire mi-a schimbat complet părerea”, mai aprecia dr. Li. „Se spune că alimentele organice conțin mai puține pesticide. Studiul pe căpșuni m-a determinat să-mi dau seama că, drept regulă generală, fructele organice conțin valori mai mari de compuși bioactivi și nu conțin pesticide, adică mai mult din lucrurile bune și mai puțin din lucrurile rele, ceea ce le face învingători incontestabili, când vine vorba despre sănătate. Consumul de căpșuni este asociat cu slăbitul”.
O cană de căpșuni pe zi
Mai precis? „Un studiu realizat de Facultatea de Sănătate Publică de la Universitatea Harvard și Facultatea de Știința Nutriției G.J. și D.R. Friedman a Universității Tufts din Boston a analizat consumul de alimente de origine vegetală, inclusiv căpșuni, într-un grup de 133.468 de femei și bărbați sănătoși. Cercetătorii au descoperit că o cantitate echivalentă cu o cană de căpșuni pe zi este asociată cu o scădere ponderală de 700 g într-o perioadă de patru ani. Căpșuna protejează și împotriva amenințărilor grăsimii în exces: sindromul metabolic, inflamația și rezistența la insulină”.
Sensibilitatea la insulină
În plus: „Consumul de căpșuni poate ameliora sensibilitatea corpului la insulină, îmbunătățind astfel metabolismul. Cercetătorii de la Universitatea Nevada și Universitatea de Stat din Oklahoma au selectat 33 de bărbați și femei care sufereau de obezitate și le-au administrat aleatoriu o dietă controlată, plus un amestec de pudră de căpșuni (echivalentul a două căni și jumătate de fructe) zilnic sau o pudră placebo cu aromă de căpșuni. Pudra era amestecată cu apă și consumată în afara meselor, astfel încât efectul căpșunelor să nu poată fi diluat de cel al altor alimente. S-au prelevat mostre de sânge la începutul și la sfârșitul studiului care a durat patru săptămâni”.
Înfometarea cancerului
Rezultatul? „Consumatorii de căpșuni au prezentat o scădere cu 40% a valorilor insulinei. Dar nu au existat modificări ale valorilor glicemiei, ceea ce înseamnă că zahărul natural din căpșuni nu le crescuse nivelul glucozei din sânge. Studiile de laborator au mai arătat că acidul elagic din căpșuni poate activa mecanismele de apărare ale angiogenezei, pentru înfometarea cancerului și împiedicarea cirozei. În intestine, acidul elagic este metabolizat de bacteriile intestinale sănătoase pentru a genera o substanță chimică denumită urolitină A, care protejează intestinele de inflamație”.
Împotriva osteoartritei
Nu în ultimul rând: „Acidul elagic reduce și markerii sanguini ai inflamației cauzate de osteoartrită la adulții obezi. Ador să mănânc căpșuni coapte, simple, dar ele sunt delicioase într-o salată. Oțetul balsamic de bună calitate adăugat peste căpșuni intensifică savoarea. O altă combinație minunată este busuiocul, pentru un gust sofisticat. Evident, poți folosi căpșunile într-un smoothie, ca atare sau combinate cu alte fructe precum banane, kiwi sau mango ori chiar într-un smoothie verde, cu spanac sau varză kale”. Un deliciu!
„Fiecare sămânță conține acid elagic și vitamina C, care activează mecanismele de apărare a sănătății și combat grăsimea corporală”, dr. William W. Li
„Acidul elagic reduce și markerii sanguini ai inflamației cauzate de osteoartrită la adulții obezi”, dr. William W. Li