Jurnalul.ro Ştiri Externe Captură record de metamfetamină în Hong Kong

Captură record de metamfetamină în Hong Kong

Autoritățile vamale din Hong Kong au făcut cea mai mare captură de droguri tari din istorie, care au sosit din Mexic în cutii de apă de cocos. Este vorba despre 1,8 tone de metamfetamină, în valoare de peste 100 de milioane de dolari.

Oficialii vamali au descoperit cantitatea uriașă de metamfetamină lichidă ascunsă în cutii de carton pline cu apă de cocos cu destinația Australia, au anunțat sâmbătă autoritățile, citate de AFP.

Coletele cu apă de cocos din Mexic sunt extrem de rare. Ultimul colet a fost înregistrat în 2016 și a cântărit doar 6 kilograme, a declarat Fong Heung-wing, un oficial vamal. Potrivit acestuia, transportul cu droguri a devenit suspect tocmai din cauza mărimii încărcăturii.

"Credem că metamfetamina lichidă, pură, provine din America de Sud. A fost împachetată acolo și trimisă în Hong Kong pe o rută ocolitoare și apoi trimisă în Australia", a declarat comisarul Lee Ka-ming, șeful biroului de investigare a drogurilor din cadrul vămii Hong Kong.

Cel mai probabil, transportul aparținea unei mari rețele internaționale de trafic de droguri, potrivit autorităților din Hong Kong.

Încă nu a avut loc nicio arestare.

Marfa de contrabandă, cu o valoare totală de aproximativ 140 de milioane de dolari, a fost găsită printre alte bunuri într-un container și identificată duminica trecută cu ajutorul razelor X.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: metamfetamina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri