Pe piaţa internaţională, prețul gazelor scade, iar pandemia accentuează trendul. Acesta ar trebui să acţioneze asupra pieţei interne în situaţia restrângerii consumului și a liberalizării, începând cu data de 1 iulie.
Se pare însă că posibilitatea de negociere a tarifului cu furnizorul de gaz, deși e o opțiune legală ce a stat la bază liberalizării, se lovește de niște structuri de oligopol, mai precis, de două companii ce dețin 90% din piață și care au propus nu preţuri mai mici, ci mai mari cu până la 55% unui procent de 7% din clienții pe care-i au.
Cu alte cuvinte, oportunitatea de negociere a prețului propusă de guvern pentru a ajunge la niveluri normale, în corelație cu cele de pe piață internațională, se loveşte de tarele structurii de cartel, mai precis de un management ce dovedește rezistenţă la restructurare.
E greu de știut dacă managementul a fost impus, în circumstanţele în care vorbim de nişte entități private. Dar în condițiile în care privatizarea s-a făcut cum s-a făcut și nu s-au realizat investițiile propuse, nici măcar prin capacitarea fondurilor europene, apare bănuiala că este vorba de același etern și fascinant mod de gândire economic care a privatizat segmentele economice din structura nontradable, iar pe cele tradable, care ar fi putut aduce plusuri de productivitate, le-a închis și le-a pus la dispoziția investitorilor imobiliari.