Numărul persoanelor care ajung în fața ofițerului stării civile scade de la an la an, astfel că în Regatul Unit doar 67.000 de cupluri și-au programat nunta în 2023.
„Căsătoria se stinge în Marea Britanie și este probabil să se stingă cândva în a doua jumătate a acestui secol”, este concluzia studiului.
Totodată, Biroul pentru Statistică Națională din Regatul Unit arată că au fost înregistrate 85.770 de căsătorii în 2020, o scădere cu 61% față de anul anterior, când au fost 219.850 de căsătorii. Este cel mai scăzut nivel din 1838.
Tendințele căsătoriei pe parcursul următorilor 50 de ani, analizate de cercetătorul britanic Frank Young, arată că instituția va dispărea până în 2062. Doar un cuplu la fiecare 400 de adulți din Regatul Unit va opta pentru căsătorie. În prezent, unul din 100 de adulți alege să se căsătorească, ceea ce înseamnă o scădere de peste 70% pe parcursul a două generații. Doar 67.000 de cupluri vor spune „Da” în anul 2062, în comparație cu 213.000 de cupluri care s-au căsătorit în 2019, scrie parintisipitici.ro.
Recensământul confirmă această tendință, arătând că persoanele care erau adulte în 2021 au cu 44% mai multe șanse să nu se căsătorească niciodată, în comparație cu aceleași generații din anul 1991. În 2021, 46,9% dintre locuitorii din Anglia, Scoția și Țara Galilor erau căsătoriți, în scădere față de 49,4% în 2011. În 1991, circa 37% dintre femeile cu vârste între 20 - 39 de ani făceau parte din categoria „niciodată căsătorite”, dar această cifră a crescut la 65,7% în 2021.
Cercetătorul spune că există însă diferențe importante cu privire la căsătorie, în funcție de religie și etnie. Creștinii, evreii, musulmanii, hindușii și sikhii, care reprezintă cele 5 mari religii din Regatul Unit, au cu 24% mai multe șanse să fie căsătoriți, dar recensământul evidențiază și o creștere a numărului de britanici fără religie, cu 25% mai mult decât în ultimul recensământ din 2011.
„Există, de asemenea, diferențe geografice semnificative”, remarcă expertul. Pentru a le înțelege, trebuie analizate veniturile și originile etnice: cele 3 cartiere din Londra care înregistrează cel mai mare număr de familii monoparentale sunt caracterizate de diversitate etnică și sunt mai sărace decât cele 3 orașe engleze prospere, predominant albe, care se află în partea de jos a clasamentului. Organizația în domeniul căsătoriei din Marea Britanie, Marriage Foundation, a arătat „disparitatea matrimonială” tot mai mare între bogați și săraci.
„În 2021, a fost înregistrat pentru prima dată că numărul de copii născuți din cuplurile care conviețuiesc a depășit numărul celor născuți din cuplurile căsătorite, deoarece coabitarea devine norma”, spune expertul, bazându-se pe datele Biroul Național de Statistică.