Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Casele - mai ieftine, dar tot greu de cumpărat

Casele - mai ieftine, dar tot greu de cumpărat

de Valentin Gros    |   

Casele s-au ieftinit vizibil pe fondul pandemiei de coronavirus, dar în același timp a coborât și puterea de cumpărare a românilor, odată cu diminuarea salariilor și deprecierea leului în raport cu euro. Angajatul mediu are nevoie, în continuare, de circa opt ani și jumătate de muncă, fără să cheltuiască nimic, pentru a cumpăra un apartament cu două camere. Cluj-Napoca se menține cel mai scump oraș din țară, după ce și-a mărit diferența față de București pe parcursul ultimelor 12 luni.

 

 

Metrul pătrat de apartament construit costa în medie, în luna mai a acestui an, 1.348 de euro, după cum arată indicele Imobiliare.ro. Prețul a fost astfel mai mic cu 1,4% față de aprilie (când era de 1.367 de euro) și cu 3,1% comparativ cu martie (când se cifra la 1.391 de euro). În mai, prețul mediu al unui apartament cu două camere, cu suprafața medie de 50 de metri pătrați, era de 67.400 de euro, cu 950 de euro mai mic decât în aprilie și cu 2.150 de euro față de martie. Declinuri destul de masive, care vin după nouă luni de trend ascendent, prețul mediu urcând constant din iunie 2019, când se situase la 1.216 euro/mp.

 

Cum a lovit deprecierea leului

 

Salariul mediu net s-a cifrat la 3.182 de lei în aprilie, cea mai recentă lună pentru care Institutul Național de Statistică (INS) a publicat date la acest capitol. Cursul oficial mediu afișat de Banca Națională a României (BNR) a fost în acea lună de 4,8342 lei/euro, așadar salariul mediu a atins 658 de euro. Luând în calcul acest nivel, apartamentul în valoare de 67.400 de euro putea fi cumpărat cu salariile pe 102 luni, adică pe opt ani și jumătate.

În martie, apartamentul din exemplul nostru costa 69.550 de euro. În acea lună, salariul mediu a fost de 3.294 lei, sau 683 de euro, la un curs mediu de 4,8263 lei/euro. Era nevoie de 101 luni pentru achiziționarea apartamentului. Așadar, ieftinirea nu l-a ajutat pe angajatul cu câștig mediu, care a fost defavorizat de diminuarea salariului, dar și de scăderea leului în raport cu euro. Luna mai a adus o nouă depreciere a monedei naționale, până la un curs mediu de 4,8375 lei pentru un euro.

 

Suișuri și coborâșuri

 

Între marile orașe ale țării există diferențe sensibile de evoluții, atât pe durata celor 12 luni, cât și în perioada de pandemie. La Timișoara, prețul mediu al apartamentelor a urcat cu 6,4% (78 de euro/mp) în mai 2020 față de luna similară a anului trecut. Pe timpul pandemiei a avut loc o majorare de la 1.310 euro/mp în martie la 1.325 de euro/mp în aprilie, și apoi o scădere până la 1.300 de euro/mp în mai.

La Constanța a intervenit mai întâi o scădere a prețului mediu pe metru pătrat, de la 1.247 de euro în martie la 1.229 de euro în aprilie, și ulterior o creștere până la 1.237 de euro. Avansul anual a fost de 10,7% (120 de euro/mp). Brașovul a înregistrat o majorare ușoară, de la 1.198 de euro/mp în martie la 1.219 euro/mp în aprilie, apoi o scădere și mai ușoară, la 1.215 euro/mp în mai. În ultimele 12 luni, prețul a crescut cu 8,1% (91 de euro/mp).

 

 

125 euro/mp a fost creșterea prețurilor la apartamente în mai 2020, față de aceeași lună a anului trecut, la nivel național.

 

 

 

Capitala are concurent puternic în Ardeal

 

În București, avansul anual (mai 2020 față de mai 2019) a fost mai mic decât media pe țară, situându-se la 6,9% (sau 90 de euro/mp). Prețul a sărit de la 1.395 de euro/mp în martie la 1.423 de euro/mp în aprilie, pentru ca apoi să revină la 1.394 de euro/mp în mai. Practic, starea de urgență a provocat chiar un salt neașteptat, urmat însă de o cădere până aproape de nivelul inițial. Cluj-Napoca, orașul cu apartamentele cele mai scumpe din țară, și-a consolidat poziția de lider, cu o creștere de 14,2% (225 de euro/mp) în mai 2020 comparativ cu mai 2019. Starea de urgență a generat și la poalele Feleacului o traiectorie sinuoasă a prețului mediu pe metru pătrat: de la 1.826 de euro în martie la un record istoric de 1.854 de euro în aprilie și un declin până la 1.815 euro în mai.

 

 

Topul prețurilor la apartamente în mai 2020

 

Orașul     Prețul mediu

(euro/mp)        Evoluția față de aprilie 2020

(euro/mp)        Evoluția față de mai 2019

(euro/mp)

Cluj-Napoca   1.815       -39   +225

București        1.394       -29   +90

Timișoara       1.300       -25   +78

Constanța       1.237       +8    +120

Brașov    1.215       -4     +91

Sursa: Imobiliare.ro, calcule Jurnalul

 

 

Luna mai a fost mai păguboasă decât aprilie pentru vânzătorii de locuințe, prețul mediu scăzând cu 19 euro/mp

Subiecte în articol: pret case
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri