Le-au trebuit câteva ceasuri zdravene specialiștilor în comunicare de la Palatul Cotroceni până să opereze corectura la transcrierea cuvântări președintelui Germaniei, Joachim Gauck. Și nu era vorba doar de o literă sărită sau de un cuvânt scris anapoda, ci despre o formulare din care reieșea că înaltul oaspete consideră DNA ca fiind a treia putere a statului de drept din țara noastră.
Firește, o asemenea apreciere a stârnit aprinse comentarii și controverse, cu atât mai mult cu cât actualul președinte al Germaniei este extrem de cunoscut și sincer respectat pentru curajul cu care a militat pentru apărarea drepturilor cetățenești în fosta R D Germană. Așa încât era greu de înțeles faptul că tocmai un asemenea om, demn și corect, poate să transfere, fie și doar la nivelul unei declarații, calitatea de putere în statul de drept procuraturii și, în special, unei anume entități a sa, numită DNA. Numită, dar, mai ales, renumită și ultra-medaliată peste mări și țări, în primul rând prin persoana temutei șefe a instituției, Laura Codruța Kovesi, pe care, cu un clișeu de largă circulație, mass media occidentală o numește ,,cea mai puternică femeie’’. Nimic nou sub soare de vreme ce, după cum mi-a îngăduit să menționez tot în acest ospitalier colț de pagină, prin 1948,revista americană ,,Times’’ o numea exact în aceiași termeni pe temuta Ana Pauker, pentru ca după numai câțiva ani după aceea temuta militantă să apuce pe drumul ireversibil al renegării.
Revenind la subiectul acestor însemnări, este de menționat faptul că minunea, vorba vechiului meu prieten Dan Constantin, s-a produs la miezul nopții. Atunci când, după mai multe ceasuri de muțenie, comunicatorii de la Președinția României au corectat eroare și au repus puterea judecătorească în drepturile sale din care reieșea că ar fi fost decăzută.
Ceea ce, din păcate, nu schimbă prea mult, lucrurile. Fiindcă, pe fond, așa după cum au reușit să demonstreze jurnaliștii postului Antena 3 și prestigioșii lor invitați, după sesizarea anomaliei, lucrurile sunt cu mult mai grave și nu pot fi drese doar printr-o simplă corectură operată pe text. Și încă, și aceea, cam pe șestache… Asta atâta vreme cât (și nu de azi- de ieri) anumite jocuri de interese și anumiți vectori de opinie au făcut din ,,lupta anticorupție’’ un veritabil brand de țară pentru România. Iar, plecând de aici, s-a ajuns până la paranoia asimilării României cu etalonul corupției și ,,oaia neagră a Uniunii Europene’’ în materie. Departe de mine gândul să spun că mediul social, de afaceri, lumea sănătății sau cel politic ar fi întruchiparea castității și a corectitudinii morale sau juridice. Dar mi se pare imperios necesar să spun răspicat și adevărul că efectele, costurile unor asemenea ,,generalizări forțate’’ în rafală, le suportăm tot noi, românii care, de bine de rău, încercăm și poate chiar și reușim să trăim respectând legea și legalitatea. Chiar dacă,nu întotdeauna și nu în egală măsură, cei chemați să aplice legea ne respectă și ei pe noi...
S-ar putea presupune că, o dată publicat fiind comunicatul Administrației Prezidențiale din care am aflat că a fost vorba despre o ,,inexactitate de traducere’’, precum și că serviciul de traducere a fost ,,asigurat de Ambasada Republicii Federale Germane la București’’, lucrurile au fost lămurite, iar discuția este încheiată. Rămân, însă, câteva întrebări la care, poate că nu ar strica să primim și răspuns. Astfel:
-1) Dacă tot au alocat o atenție specială mersului justiției în scumpa noastră patrie, i-a pomenit ceva președintele Klaus Iohannis distinsului său oaspete despre viziunea novatoare și profund democratică a ministrei de justiție, Raluca Prună, în lumina căreia ,,discuția despre drepturile omului este ,,un lux teoretic’’? Nu de alta dar reputați specialiști în științele dreptului au avut reacții, cei-i drept deloc favorabile, la aflarea acestui postulat, așa încât adus fiind și la cunoștiința magistraților și a mediului academic din Republica Federală Germană acesta ar putea primi o evaluare meritată.
-2) I-a vorbit domnul președinte al României omologului său din țara lui Kant și a lui Goethe despre faptul că instituția prezidențială a desemnat-o la Curtea Constituțională pe ,,numita Livia Doina Stanciu’’(așa cum bine a numit-o senatorul Nicolae Șerban)? Iar, dacă a făcut această mențiune, a enumerat domnia sa printre meritele care au prevalat în luare acestei decizii Cazul Mariana Rarinca ,respectiv declarația publică potrivit căreia Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei președintă era și încă este domnia sa, se constituie în aliatul de nădejde al DNA? Merite de o incontestabilă valoare teoretică și practică ale ,,numitei Livia Doina Stanciu’’, la care trebuie să adăugăm înverșunarea cu care temuta doamnă a (in)justiției române s-a opus adoptării de către Parlamentul țării a Legii răspunderii magistraților. Lege în absența căreia bugetul public plătește sume uriașe pentru despăgubirea celor grav nedreptățiți prin sentințe ulterior infirmate la CEDO.
- 3) Atunci când au discutat despre performanțele DNA și ale șefei sale, atât în actualul cât și în precedentul ei mandat,a menționat, președintele Klaus Iohannis, câteva date semnificative despre maniera profund democratică în care, în 2012, procurorii DNA i-au scos în stradă pe oameni punându-i să jure cum au votat la Referendum? Încălcându-le în mod brutal acestora, susțin cei care nu văd cu ochi buni meritele doamnei citațiilor și a și a încătușărilor televizate, drepturile cetățenești înscrise și garantate prin Constituția României.
Asta ca să nu mai vorbim, acum, prea mult și despre o altă ,,eroare’’ din istoria relativ recentă a comunicării diplomatice Republica Federală Germană-România. Ce-i drept, o eroare mult mai mare și care a avut consecințe foarte dureroase asupra destinelor societății românești. Mă refer, se înțelege, la informația potrivit căreia demersurile întreprinse de către cancelarul Angela Merkel, pentru rămânerea lui Traian Băsescu în funcție, imediat după anunțarea și, mai ales, în pofida rezultatelor Referendumului din vara lui 2012, se explică prin faptul că șefa executivului federal a fost dezinformată. Domnia sa fiind asigurată că în Constituția României nu este prevăzută procedura suspendării președintelui. Recunoaștere făcută cam pe șoptite și care a rămas fără nici-un efect, pentru simplul motiv că nici nu avea cum să îl producă. Drept pentru care unii au rămas cu recunoașterea dezinformării, iar noi- cu Băsescu pe cap!
Am ținut să menționez acest fapt nu din dorința de a dezgropa morții (cum se spune pe aici, pe la noi), ci pur și simplu pentru că , și atunci ca și acum, a fost vorba tot despre câte o ,,inexactitate’’.Între cele două existând, să o recunoaștem, sensibile diferențe, în sensul că, acum, vorbim despre o ,,inexactitate de traducere’’, pe când, atunci, vorbeam despre o ,,inexactitate de documentare’’. Din care, din păcate, a rezultat o ,,inexactitate de evaluare’’, care a provocat multor români un gust amar și o anumită doză de scepticism.
Restul rămâne, desigur, numai de domeniul simplelor coincidențe.