Situația căminelor pentru bătrâni administrate de stat nu s-a îmbunătățit prea mult în ultimii 30 de ani. Dacă în privința centrelor de plasament pentru copii s-au luat măsuri de eliminare a abuzurilor și s-au schimbat condițiile de cazare și de îngrijire, în urma a numeroase scandaluri, bătrânii au puține șanse de a fi îngrijiți în centrele din România. Unele au condiții inumane, altele rămân fără finanțare, dacă administrația locală nu mai are bani, iar cele private funcționează în afara legii. Și bătrânii ajung pe străzi.
Cazul disperat al unei bătrâne de 77 de ani, din București, este relevant pentru a ilustra problemele din sistemul de îngrijire a persoanelor vârstnice în România.
Fostă laborantă, Elena Dobrescu nu a avut familie şi, de câţiva ani, de când a rămas şi fără casă, după ce a fost păcălită de cămătari, asemenea altor câteva mii de pensionari din România, stă pe unde apucă. Mai mult pe străzi. Anul trecut, a fost găsită de un trecător căzută lângă o bancă, după ce suferise un accident vascular cerebral. A fost dusă la spital, unde a fost internată şi stabilizată, dar după aceea a ajuns din nou în stradă, la mila unuia şi a altuia. În august 2017, bătrâna povesteşte că a fost dusă de cineva la Complexul de Servicii Sociale Odăi, din Sectorul 1 al Capitalei. Femeia a încheiat şi un contract cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 1, pentru a fi îngrijită în acest cămin.
Pacientă cu AVC, tratată cu ludoterapie
Concret, potrivit contractului pe care l-a semnat cu reprezentanţii statului, contra sumei de 696 de lei lunar, femeia trebuia să primească „servicii socio-medicale de îngrijire, asistenţă şi recuperare în funcţie de diagnosticul şi gradul de dependenţă al persoanei vârstnice – acordate în regim rezidenţial (...) asigurarea şi administrarea tratamentului medical prescris de medicul specialist”, „hrană, îmbrăcăminte, igienă corporală, supraveghere”. De asemenea, contractul specifică faptul că bătrânei cu probleme grave de sănătate i se vor asigura „consiliere psihologică şi activităţi de tip: ergoterapie, ludoterapie, meloterapie” şi alte activităţi recreative.
Însă, după două luni de „ludoterapie” şi „meloterapie” în căminul de bătrâni Odăi, bătrâna a fugit doar cu hainele de pe ea, fără bani și fără acte. A spus că mai bine se sinucide decât să se întoarcă la Odăi. Povesteşte că ar fi fost agresată de cei de la cămin şi că i-au schimbat medicamentele prescrise de medic. Mai mult, femeia nu-și poate ridica nici măcar pensia de 1.100 de lei pentru că actul de identitate i-a fost luat încă de când a ajuns la acest cămin. Deși bătrâna are probleme de pierdere a memoriei, pe care conducerea căminului le cunoaște, nimeni nu a anunțat poliția după dispariția ei.
Ancheta Ministerului Muncii, fără rezultat
În urma sesizărilor făcute de Jurnalul Național la Ministerul Muncii, directoarea Direcției Politici Servicii Sociale, Elena Dobre, a demarat o anchetă, atât la Centrul Odăi, cât și la DGASPC Sector 1, dar în mai mult de o săptămână de la semnalarea cazului și la mai bine de trei săptămâni de la fuga bătrânei din cămin, încă nu s-a ajuns la nicio concluzie și nu s-a luat nicio decizie. „Actul de identitate a fost luat, într-adevăr, de asistentul social, dar acest lucru a fost o măsură pentru a o ajuta pe bătrână, care are pierderi de memorie și își putea pierde actele. Asistentul social poate să-i înapoieze oricând buletinul, dar nu știm în ce măsură o va ajuta acest lucru”, ne-a explicat directoarea din Ministerul Muncii. Problema, în acest caz – care nu este singular – este că nimeni nu poate, conform legilor statului român, să ia o asemenea măsură. „Nu are nimeni dreptul să ia actul de identitate al unei persoanei. Doar prin hotărâre judecătorească, o anumită persoană poate fi nominalizată ca reprezentant legal, în anumite condiții”, a explicat, pentru Jurnalul Național, un reprezentant al Poliției. În afară de faptul că lipsa actului de identitate o lasă pe bătrână fără pensie, adică fără bani pentru mâncare, haine și medicamente, respectivul act ar putea fi folosit de persoana care l-a reținut în mod ilegal.
„Cu ce drept, asistenta socială, încă din august, când am fost dusă, mi-a luat Cartea de Identitate? Am fost la CEC (n.r.- CEC Bank) de două ori, să le plătesc. Cum ieşeam din CEC, îmi lua buletinul”, povesteşte Elena Dobrescu, pensionara.
Administratorul căminului de la Odăi ne-a declarat că nu ştie nimic de femeie, pentru că “sunt mulţi bătrâni”. Spune că el le oferă doar cazare şi masă, că “numele Elena Dobrescu nu apare pe lista pentru masă”, însă mai multe informaţii despre bătrână ne poate oferi „asistentul social care are dosarul ei”. Contactată telefonic de reporterii Jurnalului Național, asistentul social Cecilia Maier a refuzat să facă vreo declarație.
Interese care le fac rău nevoiașilor
Un parteneriat public-privat ar putea veni în sprijinul bătrânilor ajunși în situația pensionarei Elena Dobrescu, dar nimeni nu s-a gândit să facă un asemenea demers. În România, sunt câteva zeci de cămine care fie funcționează în afara legii, fie stau închise, după ce au fost ridicate din fonduri europene, iar asta se întâmplă pentru că lista autorizațiilor și a acreditărilor este foarte lungă și implică niște costuri foarte mari, pe care nici investitorii privați, nici primăriile localităților mici nu și le pot permite. „Noi funcționăm ca ONG, cumva la limita legii. Dacă am face totul conform legislației în vigoare, pentru un cămin de bătrâni, probabil ar trebui să percepem o taxă de 6.000 de lei pe lună de la fiecare bătrân internat în centru, ceea ce este imposibil pentru pensionarii sau persoanele cu dizabilități din România”, explică un proprietar de centru pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități. Până se vor găsi soluții de parteneriat între investitorii privați și asistenții sociali ai statului, bătrânii care au nevoie de îngrijire și nu mai ai rude rămân ai nimănui.