După ce lucrurile s-au lămurit, a urmat un nou blocaj, reprezentanta PNL din CCR, fosta senatoare Laura Iuliana Scântei, a refuzat să semneze, la rândul ei, decizia, și a formulat o opinie separată, a cărei redactare a întârziat publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă nu este fără precedent, însă. Curtea a mai respins, în anul 2000, candidatura lui Lucian Orășel, pe motiv că avea dublă cetățenie, română și americană. În schimb, a respins pe bandă rulantă contestații similare depuse împotriva lui Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea sau chiar Corneliu Vadim Tudor. Motivul? Așa cum rezultă din cuprinsul contestațiilor împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă, autorii au formulat aprecieri de natură personală sau nu au adus probe că s-a încălcat Constituția ori legea privind alegerea președintelui României.
Doi foști judecători ai Curții Constituționale scriau, în urmă cu zece ani, într-o opinie separată, că CCR poate să își exercite atribuțiile pentru contenciosul electoral și să ceară serviciilor secrete sau chiar altor instituții informații în legătură cu atitudinile anticonstituționale sau împotriva ordinii de drept, ca să poată lua o decizie cu privire la admiterea sau la respingerea unei candidaturi la alegerile prezidențiale.
În contestațiile formulate față de înregistrarea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, autorii au formulat o serie de aprecieri legate de posibile încălcări ale ordinii de drept sau a ordinii constituționale săvârșite de acest candidat, dar și o posibilă fraudare a listelor cu semnăturile susținătorilor, depusă la Biroul Electoral Central. Dezlegarea posibilă a modului de acțiune al CCR într-o astfel de situație poate fi dată de opinia separateă citată.
Episodul „Ponta, acoperit al SIE”
Curtea Constituțională are două căi de a soluționa astfel de contestații împotriva înregistrării unor candidaturi pentru alegerile prezidențiale, contestații care se referă la atitudinile pe care anumiți candidați le au și care pot fi suspicionate că ar încălca anumite legi, fără a exista, însă, și verdictul definitiv al unor instanțe de judecată. În jurisprudența sa, Curta a soluționat, în octombrie 2014, o contestație formulată de Gheorghe Funar împotriva înregistrării de către BEC a candidaturii lui Victor Ponta.
În contestație, Funar a scris că a aflat că, în data de 13 octombrie 2014, Traian Băsescu a declarat în direct la un post de televiziune că „premierul Victor Viorel Ponta, actual candidat la funcția de președinte al României, a fost și este, și în prezent, ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe”. „Față de aceasta, având în vedere incompatibilitatea privind exercitarea unei funcții politice și deținerea statutului de cadru militar (...) și faptul că se creează o inegalitate de șanse între domnul Victor Viorel Ponta și ceilalți 13 candidați la funcția de președinte al României, se încalcă dispozițiile articolului 40 alineat 3 din Constituție”, mai afirma Gheorghe Funar.
Ei bine, majoritatea CCR a luat act că Biroul Electoral Central a decis înregistrarea candidaturii lui Victor Ponta în data de 18 septembrie 2014, aceasta rămânând definitivă. Dar și că respectiva contestație formulată de Gheorghe Funar împotriva candidaturii lui Victor Ponta a fost depusă și înregistrată la Curtea Constituțională în data de 16 octombrie 2014. „Față de aceste aspecte, Curtea constată că această contestație a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de Legea 370/2024”, motiv pentru care, cu majoritate de voturi, a decis respingerea acțiunii.
Doi judecători dau dezlegarea, într-o opinie separată
La această hotărâre, a existat și o opinie separată, semnată de președintele de atunci al CCR, Augustin Zegrean, și de fostul judecător Daniel Morar. Aceștia susțineau că „CCR nu trebuia să califice sesizarea lui Gheorghe Funar drept contestație privind înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii lui Victor Ponta și să o respingă ca tardiv introdusă”.
Cei doi judecători susțineau că „trebuia să se verifice dacă Victor Ponta a încălcat articolul 40 alineat 3 din Constituție, în condițiile în care, în legătură cu acesta, au fost făcute afirmații conform cărora «a fost și este în prezent ofițer acoperit al SIE», iar Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare interzice cadrelor militare în activitate să candideze pentru a fi alese în administrația publică locală, în Parlamentul României, precum și în funcția de președinte al României”.
Astfel, „raportat la situația concretă, constatăm că apartenența candidatului Victor Ponta la SIE este o simplă alegație a autorului sesizării, nesusținută de dovezi”, arată cei doi judecători, care precizau că, în fața acestei situații, Curtea Constituțională avea două opțiuni. Prima era aceea în care CCR stabilește că nu se poate comporta ca o instanță de drept comun și nu poate administra probe în dovedirea celor cu care a fost sesizată, urmând, astfel, ca, în lipsa dovezilor, să respingă contestația.
CCR are dreptul să ceară informații clasificate
„A doua opțiune rezidă din prevederile articolului 88 din legea proprie de organizare și funcționare, potrivit cărora instanța constituțională are dreptul, în vederea realizării atribuțiilor sale, să solicit informațiile, documentele și actele pe care le dețin autoritățile și instituțiile publice, iar aceste instituții sunt obligate să comunice informațiile cerute”, scrie negru pe alb în această opinie separată.
Zegrean și Morar precizau că „deținerea unei poziții în cadrul SIE de către un candidat nu se poate face decât cu încălcarea Constituției. Prin urmare, apreciem că sesizarea făcută de Gheorghe Funar era admisibilă, CCR având competența de a se pronunța asupra oricărui incident de contencios electoral, în temeiul articolului 146 litera «f» din Constituție, și putând să decidă în consecință, în funcție de situația de fapt stabilită în dosarul cauzei”.
Suspiciunile legate de averi sau despre calitatea morală a politicienilor nu pot fi luate în considerare
Așa cum arată contestațiile formulate împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă, contestații admise de CCR, sunt invocate posibile încălcări ale legii, legate de atitudinile antisemite sau rasiste ale candidatei, sau de posibila contrafacere a semnăturilor de pe listele de susținători. Nu însă și elemente de constituționalitate.
Astfel de contestații au mai existat la Curtea Constituțională și au fost respinse. Spre exemplu, în 20 septembrie 2024, Curtea a analizat două contestații formulate de Andreica Zaharie împotriva înregistrării la BEC a candidaturilor lui Klaus Iohannis și Elena Udrea. În ambele acțiuni, autorul sesizării a arătat că Iohannis, respectiv Udrea sunt incompatibili de a participa la alegerile din luna noiembrie a anului 2014, „în susținerea acestor afirmații autorul enunțând suspiciuni referitoare la modul de dobândire a averii candidatului”.
În ambele hotărâri pronunțate, Curtea a arătat că atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele constituționale pentru a fi ales președinte al României sunt prevăzute expres și limitativ în Constituție și în Legea nr. 370/2004. „Or, autorul contestației nu formulează critici de nelegalitate sau de neconstituționalitate, ci exprimă aprecieri personale cu privire la candidatul pentru funcția de președinte al României”. Pentru aceste motive, Curtea Constituțională a respins ambele contestații.
Nemulțumirea poate fi exprimată la vot
În jurisprudența Curții mai există și Hotărârea CCR nr. 17 din 2 noiembrie 2000 privind contestarea candidaturii lui Corneliu Vadim Tudor pentru funcția de președinte al României. Contestatorul, Ilie Mircea Rai, susținea în acțiunea sa că „domnul Corneliu Vadim Tudor, deși este înzestrat cu o paletă largă de cultură (...), fiind, în același timp, un creator important de literatură, este un personaj controversat în domeniul moral – politic”.
De asemenea, autorul contestației preciza că „domnul Corneliu Vadim Tudor nu are calitățile de a îndeplini atribuțiile prezidențiale fără cusur și, pe cale de consecință, se solicită respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale”.
Curtea Constituțională a reafirmat, și de această dată, că atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele constituționale sunt prevăzute expres și limitativ în Constituție și în Legea 370/2004”, iar „motivele invocate în contestație nu se regăsesc în conținutul prevederilor constituționale. Aceste motive reprezintă opinii personale ale contestatorului, care, eventual, pot fi avute în vedere cu ocazia exprimării votului”. Curtea a respins, asfel, această contestație, iar Corneliu Vadim Tudor nu doar că a putut candida la alegerile prezidențiale din anul 2000, dar a ajuns în turul al doilea, în luptă directă cu Ion Iliescu.
Precedentul Orășel, din anul 2000. De ce nu a putut participa la bătălia prezidențială
A existat, totuși, un precedent în jurisprudența Curții Constituționale, când candidatura unui competitor electoral a fost blocată de către instanța de contencios constituțional, cu toate că Biroul Electoral Central a înregistrat, inițial, această candidatură.
Este vorba despre Hotărârea Curții Constituționale nr. 40 din data de 7 noiembrie 2000, când s-a admis contestația împotriva candidaturii lui Lucian Orășel la alegerile prezidențiale. Motivul, candidatul avea dublă cetățenie, atât română, cât și americană. La momentul în care această decizie era pronunțată, Constituția nu fusese încă revizuită. Revizuirea Legii fundamentale a avut loc abia în anul 2003, în pregătirea aderării la NATO și la Uniunea Europeană.