Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce a cerut Iohannis, ce vor partidele

Ce a cerut Iohannis, ce vor partidele

de Gabriela Antoniu    |   

Preşedintele Iohannis a avut ieri consultări cu partidele parlamentare, anunţând că nu doreşte un pact, ci corectarea legilor Justiţiei şi să fie mediator pentru reluarea ciclului legislativ al acestor legi, printr-o înţelegere politică. PSD şi ALDE au avut mesaje diferite.

După discuţiile cu Iohannis, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că, în opinia PSD, nu e nevoie de reluarea procedurii legislative pentru că va intra OUG 92 în procedura legislativă, care cuprinde o mare parte din recomandările Comisiei de la Veneţia. El i-a înmânat şefului statului o listă cu 10 recomandări pentru o independenţă reală a justiţiei.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut necesitatea unui consens între partidele parlamentare pe modificările legilor Justiţiei, începând cu definiţia statului de drept. El a mai susţinut acceptarea ideii de ministru independent, un tehnocrat de prestigiu, la conducerea Ministerului Justiţiei. Liderul PNL, Ludovic Orban, a fost de acord cu reluarea dezbaterilor pe legile Justiţiei, pe Codul penal şi Codul de procedură penală. Liderul USR, Dan Barna, i-a cerut lui Iohannis ca, în cazul unei remanieri, să nu accepte un ministru al Justiţiei care nu îşi asumă ferm implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Preşedintele UDMR Kelemen Hunor s-a declarat deschis pentru discuţii şi a cerut respectarea tuturor rapoartelor Comisiei de la Veneţia, iar liderul PMP, Eugen Tomac a cerut mai întâi demiterea guvernului Dăncilă printr-o moţiune de cenzură. Grupul  minorităţilor naţionale a propus înfiinţarea unei comisii comune Senat-Cameră care să armonizeze legislaţia cu recomandările Comisiei de la Veneţia.

Atac la Tăriceanu

Secretarul general adjunct al PSD,Codrin Ştefănescu l-a criticat ieri pe liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu de a merge separat la consultări. „Deocamdată, domnul Tăriceanu vrea să vorbească despre protocoalele secrete. Poate vrea să semneze cu domnul Iohannis un pact pe chestia asta – cum facem şi cum desfacem ceea ce s-a întâmplat inclusiv în mandatul lui. (...) În momentul de faţă, noi facem analize pe piaţă despre un candidat comun la Preşedinţie - PSD plus AL DE, dar mergem puţin separat la Cotroceni”, a spus Ştefănescu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri