Bunăoară, la ceas de seară, câțiva fotoreporteri mai iuți de picior au surprins-o pe Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, mergând la pas prin centrul capitalei scumpei noastre patrii. Însoțită de gărzile de corp și acompaniată de persoane cu care Doamna Slujirea (după cum atât de inspirat a numit-o Gabriel Liiceanu) se conversa într-o limbă de circulație europeană și universală.
Odată depășit șocul emoțional al surprizei, firește că au început să apară întrebări despre scopul și durata vizitei. După care, în lipsa unor informații oficiale, firește că s-au lansat o serie de ipoteze și scenarii. Prima supoziție- foarte rezonabilă în felul ei- a fost aceea în care se corela vizita Laurei Kovesi cu iminenta declanșare a anchetei Parchetului European privind neregulile în achiziționarea vaccinurilor comise în statele membre ale uniunii perioada pandemiei. Capitol la știm bine că România deține un record care îi umple de invidie pe mulți, confirmând, o dată mai mult că nu degeaba aici s-a născut zicerea cu ,,luați, măi, de aici, că e de unde!’’. Și chiar că nu e de ici de acolo să tragi linie și să constați că din banul public s-au aruncat peste 3 milioane de doze expirate și că s-au pierdut cam 200 de milioane de euro!...
S-au pierdut sau au intrat în anumite conturi? Aceasta e întrebarea la care, nici până acum, DNA nu a dat un răspuns clar, cu nume și prenume. Cert fiind, însă, că avem la activ o performanță pe care bine ar trebui ca Parchetul European și doamna Nefertiti să o aibă în atenție. Dacă va fi sau nu vorba despre așa ceva, asta nu știm până acum, întrucât anunțul făcut vineri de către șefa înaltei entități comunitare nu a oferit date suplimentare. Până atunci, luăm act de declarația președintelui PSD, Marcel Ciolacu:,,Aș vrea și eu să aflu cât s-a furat în timpul pandemiei’’. Declarație care m-aș bucura să îi atragă luarea aminte doamnei Laura Kovesi și nu să fie clasată ca un amestec al factor politicul în actul de justiție, mai ales că PSD nu a deținut portofoliul sănătății în perioada la care ne referim.
Există, totuși, câteva date care ne pot ajuta să înțelegem mai bine motivele acestei surprinzătoare vizite, care ar putea avea ca scop o bună pregătire a terenului, așa încât descinderea propriu zisă a Procurorilor Europeni să nu se soldeze cu o cacealma. Așa cum, zilele trecute, s-a dovedit că a fost cazul primului dosar de corupție în care a fost implicat un înalt funcționar din Bulgaria și care s-a încheiat cu o suspendare. Suspendare, e adevărat în primă instanță, dar tot suspendare se cheamă. Și tot un eșec al procurorilor europeni rămâne.
Aceasta a fost, totuși, doar o ipoteză. Azi, însă, am aflat că Laura Kovesi s-a întâlnit cu ministrul justiției, Cătălin Predoiu, și că pe agenda vizitei ar fi înscrisă și o întâlnire cu Lucian Heiuș, președintele ANAF. Dacă din informațiile oferite presei am înțeles că, la prima întâlnire, subiectul fierbinte despre care am discutat până acum nu ar fi fost abordat, în schimb, ca principală temă a întâlnirii cu șeful ANA figurează, textual, mecanismele de combatere a evaziunii fiscale. Subiect de la care, prin deducție logică, se poate ajunge și la furtișagurile în cascadă din vremea pandemiei. Nota bene, se poate, dar nu este și obligatoriu.
Mi s-ar putea reproșa că, sugerând ca acest subiect să figureze pe agenda șefei Parchetului European, blamez România în fața unui important organism al Uniunii Europene. Resping categoric ideea, făcând trimitere la luările de poziție, găzduite în coloanele jurnalului, în care m-am străduit să dau replică mai multor încercări, din țară și de peste hotare, de a face din România elevul-problemă al marii familii a Europei Unite. De data asta, mi-aș dori să fie vorba despre o cercetare profesionistă și nepărtinitoare a procurorilor Parchetului European din care să reiese adevărul despre scandaloasele furtișaguri comise în vremea și sub masca pandemiei și despre autorii lor. Indiferent de apartenența lor politică!
Am scris intenționat ,,de data asta’’ și sunt convins că prietenii știu de ce…