“Meseria” de părinte este foarte grea, deşi cei care fac primii paşi către acest statut nu-şi pun prea multe întrebări, la început. Dacă poliţiştii se confruntă cu afecţiuni grave ale mamelor care îşi resping propriii copii, imediat după naştere – sindrom care a generat chiar modificări legislative – psihologii se confruntă din ce în ce mai mult cu diverse situaţii în care părinţii pierd controlul, în relaţia cu copiii, indiferent de vârsta acestora.
Chiar dacă nu este vorba despre un conflict real între generaţii, comunicarea între părinţi şi copii este adesea dificil de realizat. Unul dintre cele mai bune exemple, în societatea actuală, este imposibilitatea gestionării fenomenului Balena Albastră, care a-ngrozit întreaga lume, iar părinţii nu au găsit o rezolvare pentru adicţia copiilor şi a tinerilor, de gadgeturi şi internet. Însă mai sunt şi alte probleme de care se lovesc psihologii, în relaţia cu părinţii care ajung să ceară ajutor de specialitate.
Statutul de părinte e o împlinire nemărginită, care aduce schimbări neașteptate și pozitive în viață fiecărui adult, dar și reponsabilitate imensă pentru părinţi, care vor fi nevoiți să își reorganizeze programul în funcție de solicitările, nevoile și dorințele copilului. Tot mai mulți părinţi apelează la sprijinul psihologului, motivând că se simt foarte obosiți, iar în spatele acestei oboseli se regăseşte neputința susţinută mental de o groază de noi schimbări și provocări în viața lor: căutarea unei bone, unei grădiniţe, revoluția hormonilor la adolescenți, plecarea de lângă casă a adultului în devenire, căsătoria copiilor şi alte cauze.
“Deseori se folosește cu onestitate sintagma „Aşa e viața!”, în semn de autoliniștire, ca autoreglare în a accepta mai ușor schimbările vieții. Ce se întâmplă când sarcinilor de lucru, rutinei cotidiene, neputinței financiare, luptei cu o boală, conflictelor familiale se adaugă și problemele cu copiii? Lucrurile simple au tendința de a scăpa de sub control și devin o povară pentru părinte. Stilul părintelui de a face faţă unor situații, pe care le percepe sau le vede stresante în viață copilului, poate provocă foarte ușor și în timp, stresul parental, un fenomen tot mai răspândit în familiile din România. Această stare a părintelui influenţează starea copilului său, deoarece acesta nu știe să se adapteze noii situații pe care o trăieşte”, explică psihologul Lenke Iuhoş.
Stresul parental se recunoaște prin faptul că părintele simte că viața lui s-a schimbat, nu mai e ca înainte, e depășit de situație, resursele financiare nu sunt de ajuns, nu are timp de el, vrea să evadeze din rolul său de părinte și are tendința de a se “răzbuna” pe copil pentru aceste neajunguri. “Factorii favorizanți pentru dezvoltarea stresului parental se regăsesc cel mai adesea la părinții rigizi, care consideră că nu trebuie să facă schimbări în viața copilului său sau la părinţii cu așteptări prea mari, care nu dispun de suportul partenerului şi au un statut socio-economic scăzut. Un copil cu un părinte stresat poate să dezvolte comportamente de copil agitat, un copil morocănos, plânge foarte ușor și mai des decât alți copii, nimic nu îi este pe plac, nu îi place nicio haină sau spațiu de joacă, nu doarme bine, nu are poftă de mâncare sau chiar mănâncă foarte mult pentru a se autolinişti”, mai spune specialistul.
În opinia psihologului Lenke Iuhoș, adaptarea la situațiile noi necesită prezența unor factori protectivi, care întăresc miraculos depăsirea situațiilor în neputintă, iar cel mai important factor este suportul: o familie armonioasă cu relații bune în cuplu, prezența familiei extinse: bunici etc. Totodată, specialistul ne recomandă să respectăm următoarele principii pentru a ne feri de stresul parental, fenomen din ce în ce mai răspandit în familiile din România: Să acceptăm când copilul nu este într-o situaţie de dependență de părinte; Să fim un părinte flexibil/open mind; Să putem să îi dăm libertate în alegere propriului copil; Să încercăm să ne adaptăm, văzând situațiile din viaţa noastră ca pe experiențe pozitive, de formare şi dezvoltare personală şi parentală; Să lăsăm ca acele conflictele mici, care țin de răspunderea unui părinte, să fie rezolvate de către copil, sub atentă noastră îndrumare. Exemplu: ceartă între copii; Să acceptăm cum sunt ei și să fim disponibili pentru ei; Să ne acordăm mai mult timp, să ne relaxăm.