După mai bine de două decenii în Parlament, unii dintre cei mai cunoscuţi politicieni le dau sfaturi tinerilor care vin din urmă. Puiu Haşotti, Mădălin Voicu sau Anghel Stanciu sunt doar câteva dintre numele grele care nu se vor mai regăsi în noul Legislativ. Fiecare dintre ei are la activ cel puţin cinci mandate, iar împreună adună 64 de ani de experienţă, peste jumătate de secol în Casa Poporului.
Senatorul Puiu Haşotti este de 27 de ani membru PNL şi de 20 de ani membru al Parlamentului. „Nu-mi fac iluzii că va fi un Parlament foarte performant, câtă vreme nu se va înţelege că Parlamentul este cea mai importantă insituţie a unei ţări şi câtă vreme nu se va înţelege că Parlamentul trebuie să legifereze în primul rând şi nu Guvernul. Prin urmare nu cred că se va schimba ceva în această situaţie. Nici deputatul Mădălin Voicu nu este foarte optimist în ceea ce priveşte noua clasă politică. „Eu am avut aşteptări şi de la vechiul sau actualul Parlament. Sunt extrem de sceptic că noul Parlament va avea calitatea de a deveni un reper politic, poate mai consistent sau mai serios, aşa că nu sunt deloc optimist”, ne-a spus pesedistul. Deputatul Anghel Stanciu speră totuşi ca noii aleşi să schimbe ceva. „După 24 de ani de activitate parlamentară, evident că aşteptările mele se îndreaptă spre un Parlament performant. Actualul Regulament votat în perioada doamnei Roberta Anastase şi continuat şi accetuat sub domnul Zgonea, practic a făcut ca activitatea comisiilor să devină imposibilă prin termenele scurte în care se cer avize şi rapoarte. Mă aştept ca noul Parlament să redea comisiilor prin regulment scopul pentru care au fost create, creuzetul legilor din România şi nu halta prin care să treacă toate Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului”.
„Să stea pe lângă seniori să înveţe”
În ceea ce priveşte sfaturile pe care „dinozaurii” Parlamentului le au pentru tinerii care vin din urmă, vechii politicieni cred că abia după un mandat poţi înţelege exact cum funcţionează lucrurile. „Un parlamentar înţelege mecanismul după cel puţin un mandat. Mai trebuie să mai spun că niciun Parlament, cel puţin în Uniunea Europeană, nu se împrospătează cu mai mult de 20-23%. Se pare că viitorul Parlament va avea parlamentari la primul mandat mai mult de 50%. Va fi o dificultate să umple conducerile comisiilor de specialitate, conducerile Senatului şi ale Camerei şi conducerile grupurilor parlamentare. Pentru că un parlamentar la primul mandat după un an, doi, abia învaţă culoarele Parlamentului. Ce sfaturi am? Să fie mai maturi decât sunt de fapt!”, spune liberalul Puiu Haşotti. Mădălin Voicu crede că tinereţea vine la pachet cu lipsa de experienţă şi îi îndeamnă pe tinerii aleşi să stea o vreme pe lângă seniori pentru a deprinde tainele politicii. „Să fii tânăr sau să fii bătrân, să fii matur sau să fii nu ştiu cum, nu sunt virtuţi! Eu cred că tinerii ar trebui să stea pe lângă seniori cel puţin doi-trei ani de zile ca să înveţe ce înseamnă politică, ce înseamnă atitudine politică, ca să capete o experienţă şi abia după aceea să acceadă către funcţii de parlamentar”, este sfatul pesedistului. Anghel Stanciu îi îndeamnă pe tinerii politicieni să pună burta pe carte înainte să înceapă activitatea parlamentară. „Pentru cei care intră pentru prima dată în Parlament, le-aş indica să citească, în afară de Codul Penal, prin care pot ajunge foarte uşor pe banca ÎCCJ, că citească Codul Parlamentar. Exisă un Cod al democraţiei parlamentare, se găseşte la biblioteca Parlamentului, şi dacă îl aprofundează pe acela, îşi vor da seama de puterea pe care o au şi de frica unui viitor mandat să nu îl piardă, nu acţionează şi atunci devin un automat de vorbe, o maşină de vorbe care reacţionează la un simplu deget, anulându-şi propria personalitate”, precizează deputatul PSD.
Puiu Haşotti, senator PNL: Tinereţea nu este o virtute în politică. Este bine să fie oameni proaspeţi în Parlament, dar nu atât de tineri. În politică trebuie să ai şi oameni cu experienţă. Lipsa de experienţă de viaţă s-ar putea să îşi pună serios amprenta. Cred că sunt prea mulţi tineri. Una este să se împrospăteze Parlamentul, alta este să se împrospăteze cu majoritatea tineri.
Mădălin Voicu, deputat PSD: Este o prostie după părerea mea şi o malformaţie să spui că Parlamentul s-a înnoit sau s-a împrospătat cu tineri. Este o mare prostie, pentru că repet, să fii tânăr în politică nu este o chestiune care să îţi creeze vreun avantaj. Ba din contră, dacă eşti tânăr nu ai experienţă.
Mădălin Voicu este mulţumit de activitatea sa de parlamentar, dar crede că a deranjat multă lume câtă vreme a fost în funcţie. „Ca membru al Comisiei de Cultură, am avut multe mulţumiri dar şi regrete pentru că nu am reuşit să conving pe nimeni ca din 1996 încoace, bugetul pentru Cultură să ajungă undeva la 1% din PIB. Cum de obicei pe noi ne conduc oameni care nu sunt duşmanii culturii, dar nu înţeleg ce înseamnă cultură şi cum trebuie să trateze acest domeniu, m-am consolat cu ideea că politicienii, mulţi dintre ei lipsiţi de cultură, nici nu înţeleg ce înseamnă cultura”, mărturiseşte deputatul PSD. În schimb, Anghel Stanciu are un regret în ceea ce priveşte Legea Educaţiei. „Activitatea mea parlamentară pe 24 de ani s-a axat pe Educaţie. Regretul pe care îl am este că din nefericire sau poate şi din anumită lâncezeală, într-o rutină în care am intrat cei vechi, am comasat statutul personal didactic, unul dintre cele mai vechi statute pe care le-a avut România inclusiv în perioada comunistă, cu Legea Educaţiei. În schimb am făcut noi statute pentru alte categorii de bugetari care nu au avut în viaţa lor statut”, spune Pesedistul.