Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului CEDO a stabilit că vaccinarea obligatorie la copii este necesară în societățile democratice

CEDO a stabilit că vaccinarea obligatorie la copii este necesară în societățile democratice

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că vaccinarea obligatorie la copii este necesară în societățile democratice, ca urmare a sesizătii făcute de părinții unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Cehia pentru că nu erau imunizați, scrie AFP.

"Această decizie vine să întărească posibilitatea unei obligaţii de vaccinare în condiţiile pandemiei actuale de COVID-19", a comentat Nicolas Hervieu, jurist specialist al CEDO. Totuși, instanța a lăsat la latitudinea statelor stabilirea politicii de vaccinare.  

Totodată, Curtea a constatat un consens consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt umbrite de efectele secundare inevitabile, atât timp cât există un control ştiinţific strict. Aceasta sprijină "principiul de solidaritate socială care poate justifica impunerea vaccinării, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea persoanelor  vulnerabile".

CEDO consideră că vaccinarea obligatorie a copiilor din Cehia cu un vaccin nonavalent (împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, poliomielită) nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privitoare la "dreptul la respectarea vieţii private".
"Politica de vaccinare urmăreşte obiective legitime de protejare a sănătăţii, precum şi a drepturilor celorlalí, prin faptul că îi protejează atât pe cei care se vaccineaz, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale", subliniază instituția.

Cehia beneficiază însă de o marjă amplă de apreciere, după cum precizează Marea Cameră. "Interesul superior al copiilor trebuie să primeze în toate deciziile care îi privesc. Deși neadmiterea copiilor la grădiniţă implică pentru ei pierderea unei ocazii cruciale de dezvoltare a personalităţii, a fost vorba de o măsură preventivă mai degrabă decât de una punitivă, ale cărei efecte au fost limitate în timp", subliniază instanţa. Decizia nu poate fi atacată cu apel.
 

Subiecte în articol: cedo vaccinare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri