Jurnalul.ro Horoscop Cele mai bune soții, în funcție de zodie

Cele mai bune soții, în funcție de zodie

de Moira Dună    |   

Căsătoria este un lucru la care ne gândim cu toții când suntem copii. Este ceea ce ar trebui să facem, este viitorul nostru. Suntem învățați de familie și de societate că acesta este destinul nostru

Desigur, când ne alegem partenerul cu care mergem în fața altarului, credem că este pentru toată viața. Nu ne gândim niciodată că într-o zi vom divorța. Din păcate, mulți descoperim mai târziu că nu este ce ne-am dorit, că am avut așteptări nerealiste, și de aceea nu reușim. La început ne purtăm foarte frumos, la urma urmei, este nevoie de mult timp pentru a cunoaște cu adevărat pe cineva. Însă ceea ce ne-a plăcut la început poate deveni în timp un defect, scrie yourtango.com.

Însă ceea ce strică într-adevăr o căsătorie este conflictul dintre personalitatea noastră și cea a partenerului. Totuși, femeile din anumite zodii sunt mai potrivite să fie bune soții decât altele. Sunt femei care acordă atenție bărbatului în mod natural, și altele care nici nu-l văd. 

De la Rac până la Săgetător, iată zodiile cele dau cele mai bune soții.

1. Rac (21 iunie - 22 iulie)

Dacă ești în căutarea loialității și a unei baze solide, o soție născută sub semnul Racului este partenerul ideal. Femeia din semnul Racului este făcută pentru viața de familie și îi place cu adevărat să fie căsătorită. Ea nu te va minți niciodată. Este ca un lup: se împerechează pe viață. 

2. Pești (19 februarie - 20 martie)

Femeia Pești este extrem de înzestrată pentru dragoste și depune toate eforturile pentru a te face fericit. Este încântătoare, creativă și folosește aceste calități în creșterea copiilor. Dacă nu ești prost și poți să vezi toate nuanțele personalității sale, atunci vei descoperi în ea o floare de o frumusețe rară și o persoană foarte înțelegătoare. Totodată, femeia Pești este loială și extrem de inteligentă.

3. Balanță (23 septembrie - 22 octombrie)

Cei ma drăguți oameni sunt născuți în Balanță. Sunt dinamici și își stabilesc obiective pe termen lung, care te vor inspira și te vor emoiona. O femeie Balanță nu-ți va face niciodată un reproș, și va obține ce vrea mai degrabă prin bunătate decât prin manipulare. Adoră romantismul și sexul.

4. Taur (20 aprilie - 20 mai)

În timp ce s-ar putea să te regăsești discutând despre amor cu mireasa Taur, vei descoperi că acest lucru îți va stimula căsătoria. Femeia Taur are o inteligență practică, deci nu va fi vorba doar despre sex. Este o soție este fermă și loială, o mamă bună pentru copii, dar va domina relația discret, așa că este posibil să nu-ți dai seama.

5. Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)

Femeia Vărsător este puternică și independentă. Atunci când nu trăiește în propriile gânduri, este un partener de viață plăcut. Singurul lucru care poate amenința relația este că nu suportă plictiseala. Are o inteligență ascuțită, așa că trebuie să ții pasul cu ea. 

6. Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie)

Conducerea unei gospodării, a unei afaceri și a copiilor  sunt lucruri grele dar femeia Capricorn le poate face. Dacă te căsătorești cu ea vei avea parte de programare și disciplină. Este cea mai ambițioasă femeie din zodiac, foarte organizată și ține perfect contabilitatea banilor.

7. Gemeni (21 mai - 20 iunie)

Femeia Gemeni este iubitoare și își susține bărbatul până când interesele ei se schimbă. Este creativă și loială doar atât timp cât nu o distrage altceva sau altcineva. Este posibil să nu-ți placă cealaltă parte a personalității ei. 

8. Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

Cu siguranță o soție Scorpion va scoate tot ce este mai bun în tine. Cu toate acestea, trebuie să fii puternic pentru că această femeie îți va cere mai mult decât poți da. Totuși, ea îți va arăta potențialul pe care îl ai. Sexual, vei adora să fii căsătorit cu o femeie Scorpion.

9. Fecioară (23 august - 22 septembrie)

Are un simț puternic despre bine și rău dar, deși acest lucru poate funcționa pentru femeia Fecioară, s-ar putea să nu fie potrvit și pentru tine. Așa  că uneori cel mai bun lucru este să-i spui simplu, da. Nu este o glumă. Dacă vrei să beneficiezi de capacitatea ei incredibilă de a te iubi și de loialitatea ei, atunci trebuie să te obișnuiești să nu o contrazici.

10. Leu (23 iulie - 22 august)

Ea îți dă tot și a avea o mireasă Leu este o onoare. Însă ai grijă la schimbările de dispoziție. Urcările și coborâșurile ei sunt notorii și, dacă nu obține ce vrea, face urât. De la supărări ostentative, la certuri, ea își va exprima vizibil nemulțumirile pentru că nu va renunța la nimic din ce dorește. 

11. Berbec (21 martie - 19 aprilie)

Femeia Berbec iese în evidență, este frumoasă și pasională. Este foarte ușor să te îndrăgostești de ea când o vezi veselă, inteligentă, încrezătoare și loială. Dar are așteptări mari de la tine, vrea să-i răsplăteștii la fel fidelitatea și să dacă nu-ți aduci și tu contribuția la această căsătoriie, te va părăsi pentru altul. Pe cât este de atrăgătoare și năvalnică, pe atât te va arde până în temelii dacă o vei dezamăgi.

12. Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)

Dacă nu îți place să știi niciodată unde stai, căsătorește-te cu o femeie Săgetător. Este remarcabilă, atâta timp cât face ce vrea. Își dorește mai mult libertatea decât angajamentul și, char dacă vrea să fie loială și să se căsătorească, este mai interesată de propriile planuri. Este o parteneră minunată atâta timp cât îi accepți ciudățeniile și faci ce vrea ea.

 

Subiecte în articol: sotii zodii horoscop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri