Jurnalul.ro Ştiri Observator CFR, depășit de valul de turiști

CFR, depășit de valul de turiști

Peste 40.000 de români și-au petrecut minivecanța de 1 Mai la mare, iar drumul de întoarcere a devenit un calvar, începând de ieri, după ora 14.00. Traficul rutier a fost blocat în a doua parte a zilei, de miile de mașini care au plecat de pe Litoral spre București, iar trenurile au fost supraaglomerate. Chiar dacă CFR Călători a suplimentat garniturile de tren cu peste 10.000 de locuri, călătorii au fost mai mulți decât spațiul din vagoane, chiar și cu locuri în picioare.

Imaginile din gara Constanța, de ieri, amintesc de mitingurile de 1 Mai din perioada comunistă, cu mii de oameni care sperau să poată urca în vagoane. “Trenurile au între 800 și 1.200 de locuri, între 10 și 14 vagoane. Garniturile s-au suplimentat cu peste 10.000 de locuri, adică peste 100 de vagoane, cele mai multe pentru rutele de Litoral. Un vagon are între 60 și 80 de locuri, iar Săgeata Albastră, între 70 și 110. În fiecare vagon se pot vinde cel mult 30-50 de bilete cu locuri în picioare, în funcție de tipul de vagon, dar sunt și mulți care urcă în tren fără să mai cumpere bilet, iar în astfel de situații sunt foarte greu de oprit”, explică Alina Predescu, purtător de cuvânt CFR Călători. Încă de vineri, de la plecarea spre Litoral, CFR Călători a avut un record de peste 16.000 de bilete vândute, doar din București, peste 30% fiind bilete pentru studenți.

Nu e subvenție, nu sunt vagoane

Chiar dacă ar vrea să suplimenteze garniturile de tren cu mai multe vagoane, CFR Călători nu le-ar avea. Compania nu poate face achiziții de material rulant, iar banii obținuți lunar din biletele studenților nu acoperă nici cheltuielile curente. CFR Călători a primit până acum doar 38 de milioane de lei din deconturile pentru biletele acordate gratuit studenților, pe lunile februarie și martie, dar nu a primit subvenția lunară de 406 milioane de lei, deloc, de la începutul anului. „Subvenția este pentru desfășurarea activităților de serviciu public. Banii din încasări și călătoriile studenților nu pot merge către achizițiile de material rulant. Au alte destinații, conform Contractului de Servicii Publice. Oricum, nu ar fi suficienți pentru ce este nevoie. Materialul rulant este mult mai scump”, mai explică Alina Predescu.

Cu 10 km/h pe autostradă

Și Poliția Rutieră a muncit din greu în zilele de sărbătoare. Ieri s-a circulat bară la bară, dinspre Litoral spre Capitală, cu viteză de 10 km/h, după ora 15.30. În minivacanța de 1 Mai, peste 1.200 de șoferi au rămas fără permis auto, 6.900 au fost prinși de radar, cu viteză excesivă, iar peste 200 de șoferi au fost prinși la volan în stare de ebrietate. Au fost reținute și 340 de certificate de înmatriculare.

Subiecte în articol: cfr turişti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri