Ultimele date statistice relevă că împrumuturile guvernamentale au avansat corespunzător perioadei iunie 2022 - iunie 2023 cu 15,7%, timp în care creditul neguvernamental, privat, destinat companiilor și populației, a crescut cu doar 6,4%.
Dacă finanțarea guvernamentală accelerează ar însemna că deficitul, care e acoperit cu surse împrumutate, fie avansează, fie are loc o micșorare a veniturilor fiscale încasate fără să scadă în paralel și cheltuielile. De asemenea, dacă creditul neguvernamental decelerează acest lucru ar putea arăta că deficitul privat, spre deosebire de cel public, scade mult mai rapid și pe fondul reducerii consumului se redimensionează și activitatea economică și se diminuează și veniturile pe care le încasează bugetul. Motive ar fi pentru scăderea cererii, majorarea semnificativă a prețului energiei produse în proporție covârșitoare de stat și „nereadaptarea” sa în totalitate la trendul de pe piața internațională.
Dar apropo de tendințe, dinamica împrumuturilor guvernamentale sugerează că bugetul statului e mai prost gestionat decât orice buget de familie. La persoanele fizice rata unui credit de consum în lei pe 5 ani nu poate fi mai mare de 40% din venitul net lunar, iar la împrumuturile ipotecare normele sunt mai restrictive. Statului, în schimb, nu i se face vreun scoring, nici măcar nu mai stă în limita de 3% din PIB din Tratatul de la Maastricht, a cărei depăşire duce în UE la declanşarea procedurii de deficit excesiv.
Şi este evident că în măsura în care deficitele private se ajustează mult mai repede decât cel public, discutăm de o restructurare a populaţiei, în loc de una a economiei.
Este abuziv ca banii să fie luaţi cu împrumut fără să implice vreo măsură de reformă structurală așa cum condiționa în trecut FMI eliberarea tranșelor de finanțare. Statul ia credite, în condiţiile neajustării deficitului structural, până când se poate observa că populaţia restructurată ia finanțări mai ieftine decât bugetul public cu risc zero, după cum îl consideră legislaţia.
În această situaţie, logic ar fi să fie reprimată finanţarea bugetului statului şi nu a bugetelor private, însă de obicei se întâmplă invers, adică nu performanțele primează!
Într-o democraţie indirectă, reprezentanţii sunt aleşi din rândul elitelor pentru a administra sumedenia de gospodării ce compun societatea într-un mod superior faţă de cum ar face-o omul de rând. Dar dacă prostimea ajunge să gestioneze mai bine decât cei care se erijează în clasă conducătoare, mai merită să-i fie daţi acesteia bani pe mână? Pentru ce să fie plătită să conducă? Ce performanţe o îndreptăţesc?