Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Chiriţoiu ii raspunde lui Daea: Nu prinzi hoţul dacă faci prea multă gălăgie!

Chiriţoiu ii raspunde lui Daea: Nu prinzi hoţul dacă faci prea multă gălăgie!

Fiecare are stilul său, însă important este să colaborăm şi să ne facem treaba, astfel încât consumatorii români să beneficieze de cele mai bune preţuri, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la o zi dupa ce, in sedinta de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ii ceruse acestuia să dea explicaţii pentru afirmaţiile potrivit cărora deficitul bugetar poate fi o cauză a scumpirii alimentelor.

 

"Nu cred că există dubii că în Consiliul Concurenţei statul român are o instituţie puternică şi eficientă, profesionistă. Evident că pe situaţii punctuale trebuie să colaborăm. Teoretic pot fi divergenţe, dar de fapt nu sunt divergenţe, tragem în aceeaşi direcţie. Vrem să ne asigurăm că piaţa funcţionează în România, iar consumatorii români beneficiază de cele mai bune preţuri. Abordările pot fi diferite pentru că avem alte instrumente legale şi este foarte bine să ne completăm unii pe alţii. Prin specificul activităţii noastre, care înseamnă sancţionarea unor înţelegeri ilegale, pentru asta avem nevoie de o anumită discreţie. Nu prinzi hoţul dacă faci prea multă gălăgie", a spus Chiriţoiu, citat de agerpres.

Jurnaliştii au insistat, indicând limbajul colorat al ministrului Agriculturii la adresa sa, iar Chiriţoiu a răspuns: " Sunt un funcţionar cenuşiu al statului român, da, ăsta sunt... Fiecare om are stilul lui. Nu suntem toţi la fel, fiecare are stiluri diferite. Nu este important să fim cantonaţi într-o polemică între persoane şi între instituţii, ci important este să colaborăm între noi şi să ne facem treaba".

Preşedintele Concurenţei a mai spus că nu a vorbit pe această temă cu Petre Daea înaintea şedinţei de Guvern. El a explicat că scumpirea de 50%, cum se observă la ouă şi unt, nu poate fi pusă cu totul pe seama deficitului şi deprecierii cursului, iar pentru aceasta a fost demarată analiza Consiliului Concurenţei.

"Dacă vorbim de preţul ouălor, o creştere de 50% nu se poate explica doar prin efectul macroeconomic al deficitului bugetar, deficitului comercial şi al deprecierii cursului. Aceste elemente există, ele generează o creştere moderată a preţului, iar creşterea de 3% din octombrie 2017 faţă de octombrie 2016, aceea este o creştere moderată a preţurilor şi ea se leagă de aceste variabile macroeconomice. Creşterea mare la ouă nu are legătură cu aceste variabile. Avem o analiză începută. Vedem evoluţiile internaţionale şi că aceste lucruri se întâmplă şi în alte ţări din UE. Nu excludem faptul că pot fi comportamente incorecte, ilegale ale unor actori din România, iar acestea, dacă le vom identifica, le vom sancţiona", a arătat Chiriţoiu.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri că majorările de preţ la ouă înregistrate în ultima perioadă nu sunt justificate şi l-a acuzat pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, că a prezent date şi analize "superfluu, împotriva ţării".

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri