Oricât am încerca să nu ne uităm spre trecut, ca să nu ne asumăm prezentul, suntem într-un context asemănător celui de după cel de-Al Doilea Război Mondial, atunci când Churchill a afirmat că fascismul e copilul monstruos al comunismului. Sigur că el a mai precizat şi că viciul congenital al capitalismului e distribuția inegală a bogăției, iar demnitatea congenitală a socialismului - distribuția egală a sărăciei. Cam ceea ce se vede acum, când deficitele structurale, pierderile de productivitate, trădate de toate formele de inflaţie/sărăcire, fac greu de acceptat ideea de a reduce dobânzile!
De ce este important Churchill? Pentru că după ce a dus războiul după toate regulile şi-a dat seama de importanţa intrării armatei în cazărmi şi a girat și restabilit democrația și libertatea economică. Dacă era după Stalin și Roosevelt am fi ajuns într-o asociere de comunism și dirijism de tip New Deal. Sigur că într-o anumită măsură pentru reîntoarcerea la valorile democratice a contat şi faptul că locul lui Roosevelt în America a fost luat de Truman. Numai că secretul lui Harry Truman a fost tocmai acela că era un fan înfocat al lui Winston Churchill. Facem ce facem şi ajungem tot la cel care a spus: „Eu am dreptate, tu, nu. Dar pentru libertatea ta de a nu avea dreptate, eu voi lupta până la moarte”. Aşa cum notează biograful Paul Johnson, nimeni altcineva nu a făcut mai mult decât Churchill pentru menţinerea libertăţii, democraţiei şi a valorilor pe care le preţuim atât în lumea occidentală.
După Brexit, locuitorii Regatului Unit au avut şansa să găsească un Churchill. Dar Theresa May, Boris Johnson şi Liz Truss şi-au tot pasat mingea până la Rishi Sunak, care a oferit-o laburiştilor, de parcă lor şi nu celor din urmă le era adresată gluma lui Churchill: „Socialiştii sunt precum Cristofor Columb, atunci când pleacă nu ştiu încotro se duc, când ajung nu ştiu unde se află”.
Când Churchill s-a dat la o parte în faţa laburistului Clement Attlee în iulie 1945, în condiţiile în care câștigase totuşi războiul, s-a bucurat că nu a naţionalizat el Bank of England la 1 martie 1946 şi a fost scutit de eliberarea Indiei, chiar dacă un stat indian prosper era pentru Churchill un proiect salutar, care, pentru Gandhi, reprezenta - potrivit lui Paul Johnson - certitudinea distrugerii culturii şi a sufletului său. Iată că Churchill a avut dreptate şi Gandhi s-a înşelat. Dar și de ce are nevoie nu doar Marea Britanie, ci întreaga lume de o nouă persoană providenţială, care să se asemene cu Sir Winston Leonard Spencer Churchill.
După cum scrie Paul Johnson, Churchill a fost cel care a alertat lumea, în special Statele Unite, cu privire la pericolul reprezentat de puterea Uniunii Sovietice a lui Stalin. Churchill se bucura în America de o mare popularitate. Pe 6 martie 1946, invitat de preşedintele Truman, care avea să devină un prieten apropiat şi un admirator fervent al său, pentru a ţine un discurs la Westminster College în Fulton, Missouri (statul natal al lui Truman), Churchill a răspuns printr-un apel la vigilenţă în privinţa pericolului sovietic. „O Cortină de Fier a căzut peste continent”, a spus. Dacă într-adevăr el a inventat termenul „Cortină de Fier” sau nu, e discutabil. În mod cert, el l-a popularizat, ca şi pe cel de „Război Rece”: „Un Război Rece împotriva Rusiei a înlocuit războiul fierbinte contra Germaniei”, a zis Churchill.
Da, numai că acum Occidentul nu arată că ar avea lideri de talia lui Churchill şi Truman, care să se lupte cu Stalin şi Mao, respectiv cu Putin şi Jinping, chiar dacă britanicul David Cameron şi americanul Mike Pompeo, care s-au remarcat ca miniştri de externe, par a fi două personalităţi ce s-ar putea ridica la nivelul provocărilor cu care se confruntă civilizaţia vestică.
Nu așa vreau însă să închei acest articol de opinie, ci dându-i cuvântul tot lui Winston Churchill. Pe când părăsea Camera Comunelor, imediat după război, a auzit-o pe Bessie Braddock - deputat laburist și fost militant comunist - că îi zice: „Winston, ești beat și, mai mult, ești dezgustător de beat”.
Churchill s-a întors şi i-a replicat: „Bessie, draga mea, ești urâtă și, mai mult, ești dezgustător de urâtă. Măcar eu mâine voi fi treaz, dar tu vei fi în continuare dezgustător de urâtă”.
Morala ar fi aceea că cel care bea poate să se lase, prostia însă nu trece. Şi cine nu are vicii nu înseamnă că ar avea virtuţi. Imoral ești când bei și fumezi? Dacă faci mișcare, bei apă și consumi fructe și legume înseamnă că devii moral?!