„Generația mea l-a cunoscut pe Cicerone Theodorescu ca autor din canonul didactic realist-socialist, cu poezia din anii 1950-1960. Deși plină de versificări rebutate, nu era totdeauna o poezie lipsită de autenticitate socială - mai ales în plachetele Calea Griviței și Din toamna lui ’39... (1949). A fost, înainte de orice, o combinație de poet de atelier, versificator inteligent, sedus de formele fixe (rondel, sonet etc.) și poet social. Apropiat, ca și afinul și congenerul său Eugen Jebeleanu, cercului lovinescian Sburătorul, Cicerone a cochetat, ca și el, cu rigoarea hermetizantă a lui Ion Barbu (emulată superficial în volumul de debut Cleștar, 1936)”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Theodorescu.
Focul din amnar
Următoarele tușe: „Nota socială, cu ecouri dinspre manifestările greviste din 1933, se manifestă acut în definitoriul C.F.R. (1938) și atinge un moment de vârf în sumbrul Cântece de galeră (1946), unde imaginarul antirăzboinic atinge intensități expresioniste. Cel mai bun volum, pe lungimea de undă (post)apocaliptică a generației războiului, e Focul din amnar (1946), intitulat inițial Vocile nopții (precum viitorul roman al lui Augustin Buzura) și dedicat maestrului defunct E. Lovinescu. Realismul socialist ulterior e contrabalansat de feeriile fabulistice grațioase ale cărților pentru copii (Făurari de frumusețe, O școlăriță în pădure, Gogu Pintenogu, Vistavoiul dimineții ș.a.), unele - cu ilustrații de Iurie Darie sau Perahim”.
Ultimul interviu cu Bacovia
Pe repede-înainte: „În linia scenografiei ideologice a epocii, dar nu lipsite de vervă, sunt Copiii cartierului (1961) și romanul în versuri Povestea Ioanei (1963). A editat în volum, în 1949, un poem maiakovskian (În gura mare) în traducere proprie și în traducerea franceză a lui Aragon și a Elsei Triolet. Cicerone Theodorescu a tradus din sovietici, dar și din Blake sau Jerome Carcopino. În 1956 i-a luat ultimul interviu lui George Bacovia”.
Ambiții
În loc de concluzie: „Culegerile post-realist socialiste (Hronic, Zburătorul din larg, Țărmul singuratic, Platoșa duratei, Nebunul regelui) combină fidelitatea față de formele fixe cu o figurație, de data asta, ermetică, antică, parabolică. Prin comparație cu Jebeleanu, a cărui gamă poetică e mai largă și inovativă, de o intensitate net superioară și capabilă de metamorfoze vizionare, Cicerone Theodorescu e un bun artizan de plan secund, un poeta faber cu ambiții de poeta vates”.
Mașinism industrial în versuri
Deși și-a deschis drum în peisajul cultural autohton ca versificator suprarealist, Cicerone Theodorescu a fost păstrat în memoria colectivă drept omul care a introdus în poezie „mașinismul industrial”, volumul Un cântec din ulița noastră fiind de referință în acest sens. De altfel, pentru această carte a și fost recompensat cu Premiul de stat (1953).
50 de ani s-au împlinit la începutul acestui an, în februarie, de la moartea poetului Cicerone Theodorescu
„Cicerone Theodorescu e un bun artizan de plan secund, un poeta faber cu ambiții de poeta vates”, Paul Cernat, istoric literar
Cicerone Theodorescu a mai semnat și cu supranumele Radu Lăncieru, ori Victor Sângeru