România a fost inclusă de Banca Mondială în rândul țărilor cu venituri mari datorită guvernărilor social-democrate, a declarat vineri Marcel Ciolacu. „E ca în greierele și furnica: sunt unii care muncesc tot timpul, în timp ce alții care cântă la chitară toată vara”, spune el.
„Guvernul PNL știe doar să fure și să risipească. Istoria se repetă cu Iohannis în loc de Băsescu! Diferența dintre politicile PSD și gogoșile electorale ale PNL e scoasă astăzi la iveală de Banca Mondială”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.
El precizează că în perioada 2017-2019, venitul mediu pe locuitor a crescut de la 9.650 la 12.630 de dolari, ceea ce a făcut ca România să fie încadrată în rândul țărilor cu venituri mari.
„Ce a făcut PNL? A distrus tot. A prăbușit economia, veniturile și nivelul de trai al oamenilor. A crescut deficitele până la cer. S-a împrumutat într-un ritm amețitor. 86 de milioane de euro pe zi care nu au ajuns nici în economie și nici la oameni. Doar în buzunarele clientelei liberale. În acest timp, de la lună la lună avem zeci de mii de români care îngroașă rândurile șomerilor și mii de firme care și-au tras deja obloanele. Niciun sprijin concret din partea Guvernului, doar promisiuni că va fi bine peste 10 ani! Acum înțelegeți de ce am spus că PNL a copiat prost de la PSD?! Mărturie e istoria: întotdeauna PSD la guvernare a clădit bunăstare, în timp ce dreapta a risipit tot generând austeritate, sărăcie și șomaj. E ca în greierele și furnica: sunt unii care muncesc tot timpul, în timp ce alții care cântă la chitară toată vara, se distrează pe la chermeze guvernamentale și trag de halbe pe la terase cu prietenii risipesc tot”, mai scrie Ciolacu.
El postează și un grafic cu rata de creștere economică a României în perioada postdecembristă în care apare creștere economică în timpul guvernării Tăriceanu, lider PNL în acea perioadă, în timp ce în dreptul anului 2009 este trecut guvern PNL, deși timp de nouă luni a fost unul PDL-PSD, condus de Emil Boc.
Banca Mondială a promovat România în categoria țărilor cu venituri mari, după încorporarea evoluțiilor din 2019 (venit pe locuitor de 12,630 dolari), aspect important pentru deciziile privind rating-ul investițional și pentru negocierile de aderare la OCDE.
Venitul pe locuitor a crescut în România de la 11.290 dolari în 2018.
(sursa: Mediafax)