Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan: În Gaza ne confruntăm cu o tragedie umană

Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan: În Gaza ne confruntăm cu o tragedie umană

de Redacția Jurnalul    |   

Am discutat cu președintele Recep Tayyip Erdogan situația din Orientul Mijlociu și suntem de acord că în Gaza ne confruntăm cu o tragedie, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că trebuie stopată pierderea vieților omenești în rândul populației civile.

„Am discutat cu domnul Președinte și situația din Orientul Mijlociu și suntem de acord că în Gaza ne confruntăm cu o tragedie umană. Este datoria noastră, ca oameni în primul rând, să asigurăm asistența umanitară în Fâșia Gaza și să contribuim la stoparea pierderilor de vieți omenești în rândul populației civile”, spune Marcel Ciolacu.

De asemenea, șeful Executivului de lșa București amintește că atât România, cât și Turcia au investiții importante în energie în Marea Neagră.

„De aceea, este foarte important ca țările noastre să acționeze împreună pentru asigurarea securității în Marea Neagră și protejarea acestor investiții. În acest sens, vreau să salut faptul că, în scurt timp, va fi operaționalizată acțiunea de deminare în Marea Neagră, desfășurată în comun de forțele navale din România, Turcia și Bulgaria. Este pentru prima dată când aliații riverani la Marea Neagră iau decizia de a rezolva în comun o gravă problemă de securitate și de siguranță a transportului naval”, adaugă premierul Ciolacu.

Potrivit acestuia, „contribuția Turciei la securitatea regională a fost esențială”.

„Aici vreau să îl felicit pe domnul președinte Erdogan pentru leadership-ul și viziunea de care a dat dovadă. Eforturile remarcabile ale Turciei au făcut posibilă acea înțelegere de tranzit a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, acest efort fiind ulterior preluat de către România. Îmi doresc ca România și Turcia să acționeze în continuare împreună, atât în ceea ce privește asistența acordată Ucrainei, cât și în ceea ce va însemna implicarea în reconstrucția după război. De asemenea, l-am asigurat pe domnul președinte Erdogan că România va continua să faciliteze dialogul dintre Turcia și Uniunea Europeană, atât ca stat candidat la aderare, cât și ca partener cheie al UE în multe domenii importante”, încheie Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu erdogan gaza tragedie umana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri