Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Cioloş: Legea privind conversia creditelor trebuie să rezolve problemele oamenilor în dificultate, nu ale speculatorilor

Cioloş: Legea privind conversia creditelor trebuie să rezolve problemele oamenilor în dificultate, nu ale speculatorilor

Legea privind conversia creditelor în franci elveţieni trebuie să rezolve problemele oamenilor în dificultate, nu pe cele ale speculatorilor, spune premierul Dacian Cioloş, referitor la trimiterea de către Guvern la Curtea Constituţională a României (CCR) a proiectului acestui act normativ.

"Am încercat să-mi fac datoria faţă de cei pentru care am susţinut această lege cu amendamentele pe care le-am propus pentru ca legea să rezolve problemele oamenilor în dificultate şi nu ale speculatorilor, care au luat credite de milioane. Dacă nu trimiteam noi legea, acum, înainte de a intra în vigoare, la Curtea Constituţională, ea putea să-şi facă efectul şi să fie contestată de unele bănci mai târziu, cu rezultate dezastruoase pentru beneficiari în cazul în care ar fi fost găsită cu elemente de neconstituţionalitate atunci. Dacă se identifică acum elemente de neconstituţionalitate, o putem încă modifica înainte de a intra în vigoare", a arătat Dacian Cioloş, într-un comentariu pe Facebook.

Premierul i-a răspuns unei persoane care a criticat decizia Guvernului de a trimite acest proiect de lege la CCR.

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 18 ianuarie, discuţiile în cazul constituţionalităţii proiectului de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat, la ieşirea din sala de şedinţă, că a fost nevoie de amânare pentru a aprofunda soluţia şi a o corela cu cea care a fost dată în cazul legii dării în plată.

Guvernul a contestat în urmă cu aproximativ o lună la Curte proiectul de lege adoptat de Parlament referitor la conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional, pe 18 octombrie. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri