Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulația trenurilor, adaptată condițiilor meteo nefavorabile în jumătatea de sud a țării și la intrarea în București

Circulația trenurilor, adaptată condițiilor meteo nefavorabile în jumătatea de sud a țării și la intrarea în București

Circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile în jumătatea de sud a ţării, dar şi la intrare în Capitală, la ora actuală nefiind linii închise sau trenuri blocate pe reţeaua feroviară, a anunţat, duminică, într-un comunicat de presă, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. 

"(...) la această oră nu sunt linii închise şi nici trenuri blocate pe reţeaua feroviară, însă circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile în jumătatea de sud a ţării, dar şi la intrare în Capitală. Pe restul magistralelor se circulă în condiţii normale de iarnă, fără implicaţii majore. Se circulă în continuare în condiţii speciale pe relaţia Bucureşti - Lehliu, interval de staţii unde trenurile circulă tractate cu locomotive Diesel, iar pe sectoarele Buftea - Periş şi Videle - Roşiori, unde apar frecvent fluctuaţii de tensiune, trenurile circulă cu viteza redusă şi încercări repetate de conectare a pantografului la linia de contact, pentru asigurarea curentului electric necesar continuării parcursului. Personalul feroviar a acţionat permanent încă din cursul nopţii pentru verificarea componentelor de alimentare cu energie electrică şi remedierea deranjamentelor, astfel încât să menţinem continuitate în circulaţia trenurilor", se menţionează în comunicatul CFR. 

Potrivit sursei citate, la această oră, pe distanţa Bucureşti - Lehliu se intervine cu drezină pantograf pe un fir de circulaţie, pentru ca, în scurt timp, trenurile să circule în condiţii normale, cu locomotive electrice. 

CFR precizează că, pe tot parcursul zilei de duminică, echipele feroviare vor face verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor din jumătatea de sud a ţării, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal şi utilaje, pentru menţinerea operaţională a traficului pe toate magistralele.

AGERPRES

Subiecte în articol: cfr circulatie trenurilor polei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri