Cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din trei județe ale țării și Cod galben pentru râuri din 11 județe. Avertizările sunt valabile până luni, 8 februarie.
Hidrologii anunță inundații pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare în bazinele: Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Negru, Mureş și Bistriţa.
În intervalul sâmbătă ora 11:00 – luni ora 12:00 este avertizare de Cod galben pe râuri din bazinele hidrografice: Tisa – sector aferent S.H. Valea Vişeului (intrarea ȋn ţară), Vişeu, Iza, Tur – bazin amonte Ac. Cӑlineşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Cӑlineşti (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mic – bazin superior (judeţele Cluj şi Bihor), Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare), Crişul Negru – bazin superior (judeţul Bihor), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Straja (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ).
O altă alertă Cod galben a fost emisă de duminică ora 12:00 până luni ora 12:00 pe râul Someş pe sectorul aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).
Codul portocaliu va fi în vigoare în intervalul sâmbătă ora 11:00 – luni ora 12:00 pe râul Tur – sector aval Ac. Cӑlineşti (sector ȋndiguit - judeţul Satu Mare). Alerta mai vizează, de sâmbătă ora 11:00 până duminică ora 14:00, râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş).
Cod portocaliu vizeazӑ în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare în intervalul 06.02.2021 ora 18:00 – 07.02.2021 ora 09:00 pe unele râuri din judeţele: Bistriţa Năsăud şi Maramureş.