Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de inundații în patru județe

Cod portocaliu de inundații în patru județe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis atenţionări Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din patru judeţe şi Cod galben pentru râuri din 17 judeţe, valabile pe parcursul următoarelor ore.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a cedării apei din stratul de zăpadă, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Almaş - bazin aferent amonte S.H. Hida, judeţele Cluj şi Sălaj, fiind emis Cod portocaliu până la 17:00.
Aceeaşi avertizare a fost emisă, până la ora 18:00, şi pentru afluenţii de dreapta ai râului Timiş aferenţi sectorului aval S.H. Caransebeş - amonte confluenţă cu râul Spaia, pentru Gladna - bazin superior aferent amonte acumularea Surduc, Bega - bazin superior aferent amonte S.H. Făget, judeţele Caraş-Severin şi Timiş.
De asemenea, până la ora 18:00 este în vigoare un Cod galben pentru posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Someş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej - amonte confluenţă Lăpuş (judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş), Lăpuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Crasna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede - bazin amonte S.H. Vadu Crişului, Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş - bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Alba şi Cluj), Târnava Mică - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Târnava Mare - bazin superior (judeţele Harghita şi Mureş), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnava - amonte S.H. Radna (judeţele Alba, Hunedoara şi Arad), Bega - bazin superior, Timiş - bazin amonte S.H. Lugoj, Pogăniş - bazin superior, Bârzava - bazin superior şi mijlociu, Caraş, Nera, Cerna - afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bistriţa - bazin superior şi afluenţi amonte S.H. Frunzeni (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita), Jijia - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi).
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Cluj, Bihor, Hunedoara, Caraş - Severin, Suceava şi Neamţ, pecizează INHGA. 

AGERPRES

Subiecte în articol: inundatii cod portocaliu inundatii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri