Potrivit ANM, Codul galben intră în vigoare sâmbătă ora 10.00 și va fi valabil până la ora 18.00.
În Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25...40 l/mp.
Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice.
Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 55...60 km/h, în special pe litoral.
Potrivit avertizării Cod portocaliu, care intră în vigoare sâmbătă la ora 10.00 și este valabilă până la ora 15.00, în zona de litoral a județelor Constanța și Tulcea vor fi averse torențiale, iar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp.
(sursa: Mediafax)