Jurnalul.ro Ştiri Educatie Comisie pentru „tăierea hârtiilor” din şcoli

Comisie pentru „tăierea hârtiilor” din şcoli

de Monica Cosac    |   

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat public înființarea unei comisii care va  „tăia hârtiile” din Învăţământ. Practic, este vorba despre o debirocratizare a învăţământului preunivesitar, prin desfiinţarea acelor acte şi comisii care, în prezent, îngreunează munca profesorilor şi a învăţătorilor, astfel încât activitatea dascălilor „să fie eficientă și centrată pe elev”.

 

„Dragi colegi educatori, învățători, profesori, vă informez că am semnat ordinul prin care vreau ca munca dumneavoastră să fie eficientă și centrată pe elev! O comisie alcătuită din persoane din toate mediile educaționale va «tăia hârtiile» care vă îngreunează munca! (...) Anul școlar viitor ( 2020-2021) va fi ALTFEL și datorită implicării dumneavoastră”, a scris Monica Anisie, la finalul săptămânii trecute, pe pagina sa de Facebook, iar mesajul a fost preluat şi pe pagina oficială a Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Monica Anisie susţine că din noua comisie, înfiinţată la nivelul Ministerului Educaţiei, vor face parte persoane „din toate mediile educaționale” , adică „atât profesori de la catedră, cât și persoane care cer acele hârtii”, şi le-a cerut dascălilor să îi transmită toate problemele care consideră că le îngreunează munca.

Comisia care va decide ce hârtii și comisii vor dispărea din învățământul preuniversitar are două săptămâni la dispoziţie pentru finalizarea unui raport, care va fi, ulterior, pus în dezbatere, a mai anunțat ministrul Educației, ieri, în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii elevilor.

 

Profesorul, „îngropat în hârtii”

 „Îngroparea profesorului în acele hârtii, de fapt, acum înseamnă că nu poate să vă acorde vouă (n.r. - elevilor) tot timpul necesar pentru predare, învăţare, evaluare. (...) Să eliminăm tot ceea ce este în plus, tot ce îl împovărează pe profesor şi nu-l lasă să vă acorde atenţia cuvenită”, a spus Anisie la un eveniment organizat, ieri, de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE). Întrebată de jurnalişti ce hârtii o deranjau pe ea în calitate de profesor, ministrul Educaţiei a afirmat că vrea să influenţeze decizia celor care se află în acea comisie, astfel că va prezenta părerea sa după ce va veni raportul. „În 2016, am iniţiat tăierea comisiilor, pentru că erau multe comisii inutile, 24 la număr în cadrul unei unităţi de învăţământ, prevăzute numai în Regulamentul de organizare şi funcţionare, dar mai erau şi altele, pe care le mai inventau directorii unităţilor de învăţământ sau inspectorii din inspectoratele şcolare”, a mai precizat Anisie.

Subiecte în articol: Monica Anisie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri